Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat miercuri suspendarea temporară a distribuţiei medicamentelor esenţiale pentru tratarea coronavirusului, în afara României, iar entităţile private sunt solicitate să îşi decaleze programul de lucru, pentru sectorul public solicitarea fiind obligatorie. Acţiunile culturale, sportive, religioase, care implică mai mult de 100 de persoane, desfăşurate în spaţii închise, sunt restricţionate.
- Suspendarea temporară, pentru o perioadă de 6 luni, a distribuţiei medicamentelor, dispozitivelor medicale şi materialelor sanitare esenţiale în prevenţia şi tratarea infecţiei cu COVID-19, în afara teritoriului României. Lista de medicamente, dispozitive medicale şi materiale sanitare va fi stabilită de Ministerul Sănătăţii;
- Recomandarea decalării de către entităţile private, inclusiv operatorii economici cu un număr de peste 99 de angajaţi, a programului de lucru pentru personalul care se deplasează cu mijloacele de transport în comun. Recomandarea se aplică la nivelul municipiului Bucureşti şi a municipiilor reşedinţă de judeţ, începând de mâine, 12 martie, până la data de 31 martie, cu posibilitatea de prelungire.
- Pentru instituţiile publice, decalarea programului este obligatorie, în aceleaşi condiţii menţionate mai sus, în perioada 12-31 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire. Instituţiile publice care nu pot aplica aceste reguli, vor identifica soluţii alternative pentru evitarea utilizării de către angajaţi a mijloacelor de transport în comun în perioadele aglomerate;
- Restricţionarea activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive şi de divertisment, în spaţii închise, cu participarea a peste 100 de persoane, până la data de 31 martie, cu posibilitatea de prelungire;
- Sistarea activităţilor cu public pentru muzee. Măsura este valabilă, de asemenea, până la 31 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire;
- Recomandarea suspendării activităţii didactice din învăţământul superior, până la data de 31 martie, cu posibilitatea prelungirii, dar şi utilizarea unor metode didactice alternative de învăţământ;
- La nevoie, structurile poliţiei şi jandarmeriei asigură măsurile de ordine publică şi însoţire necesare, inclusive fluidizarea circulaţiei rutiere pe traseele de deplasare cu ocazia transporturilor realizate pentru gestionarea tuturor situaţiilor ce vizează fenomenul coronavirus;
- în caz de necesitate, structurile poliţiei, jandarmeriei şi poliţiei locale desfăşoară măsuri de menţinere a ordinii publice în proximitatea locaţiilor unde sunt plasate persoane în carantină sau se realizează activităţi medicale specifice.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Raed Arafat a anunţat miercuri suspendarea temporară pentru 6 luni a distribuţiei medicamentelor în afara teritoriului României
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.