Una dintre cele opt persoane din Bucureşti diagnosticate marţi cu infecţie cu coronavirus scrie miercuri dimineaţă pe Facebook că a ajuns la spital în urmă cu o oră după ce a aşteptat 12 ore ambulanţa. Bărbatul, care a fost la Londra la sfârşitul lunii februarie, relatează că luni seară a făcut febră mare, iar medicii de la Institutul ”Matei Balş” i-au făcut testul pentru coronavirus, însă rezultatul l-a aflat din presă, când a fost publicată lista celor opt persoane identificate cu coronavirus marţi şi că a avut nevoie de două ore pentru a i se confirma că cel descris în lista prezentată de autorităţi este chiar el. Bărbatul acuză lipsa de emapatie a autorităţilor cu care a intrat în contact, dar precizează că medicii şi asistentele s-au comportat exemplar cu el. El are mai multe sfaturi pentru prevenirea îmbolnăvirii cu coronavirus.
”La ora la care scriu acest mesaj sunt internat la Victor Babeş cu diagnosticul confirmat de coronavirus. Am ajuns în urmă cu aproximativ 1 oră, după ce am aşteptat ambulanţa 12 ore. Luni seară am făcut febră 39.2, iar medicii de la Matei Bals mi-au făcut şi testul de coronavirus. Fusesem în Londra între 25-27 februarie, dar până zilele trecute Marea Britanie nu era considerată o zonă cu risc. Prin urmare toată lumea a crezut că şansele de a fi infectat sunt minime. Inclusiv eu. M-am izolat la domiciliu în aşteptarea rezultatului.
Rezultatul l-am aflat din presă. În jurul orei 17:30 am citit că: “Bărbat, 34 ani, Bucureşti, care s-a întors în data de 27 februarie 2020 din Londra, Marea Britanie, s-a prezentat cu simptomatologie la INBI Matei Bals”, scrie bărbatul pe Facebook miercuri dimineată.
El afirmă că era o şansă bună să fie el acest caz însă nu îl anunţase nimeni nimic.
”Am sunat la toate numerele pe care le-am găsit şi am vorbit cu toate persoanele despre care ştiam că ar putea avea chiar şi o minimă informaţie. Voiam evident să aflu dacă într-adevăr era vorba despre mine. N-am aflat nimic. După zeci de telefoane pe care le-am dat eu la toate numerele oficiale puse la dispoziţie, am fost sunat la 2 ore după ce aflasem informaţia din presă. Mi s-a confirmat că sunt pozitiv şi am fost informat că urmează să vina o salvare (acea “izoleta”) să mă preia.
Am aşteptat 12 ore salvarea. În acest timp am vorbit sper cu toţi oamenii cu care am fost în contact în ultimele 2 săptămâni. Le-am recomandat să ia legătură cu DSP, să sune la numărul 0800 800 358 sau la 112 în funcţie de caz. Îmi doresc din tot sufletul că toată lumea să fie în regula”, relatează bărbatul.
El precizează că deşi în povestea sa de până acum a întâlnit multe probleme şi multă lipsă de empatie din partea unor autorităţi, spune că are încredere în medici şi crede că aplicând măsurile corecte o să fie bine.
”Voi încerca să trimit feedback-ul meu cât mai detaliat către persoanele care pot schimba ceva chiar şi în al 11-lea? ceas. Sunt multe lucruri care scârţie când vorbim despre comunicarea cu pacientul, relaţia cu 112, relaţia cu autorităţile care se ocupă de problemă. Medicii şi asistentele de la Matei Bals şi Victor Babeş s-au comportat până acum exemplar. Au fost cu toţii empatici şi dornici să ajute. Altfel, pare că parascovenia asta e mai contagioasă decât credeam. M-am gândit şi eu: “N-o să fiu chiar eu afectat”. Nu sunt în măsură să dau sfaturi complexe despre coronavirus, dar staţi în casă. Lucraţi de acasă în măsură în care puteţi. Aplicaţi tot ceea ce vă îndeamnă medicii. Protejaţi-i pe cei dragi. Mulţi dintre cei care se ocup de problemă păr a fi buni profesionişti, dar la fel pare şi că limitele sistemului sanitar sunt încercate la 29 de cazuri. Nu ştiu ce se va întâmplă dacă acest număr va creşte. Şi pare că va creşte. Prin urmare, faceţi orice că să evitaţi să va îmbolnăviţi voi sau să-i îmbolnăviţi pe cei dragi.”, este mesajul bărbatului
Marţi, doar în Capitală au fost identificate nouă cazuri de coronavirus, iar alte trei în ţară.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.