Uniunea TESA din Sănătate afirmă că respinge prevederile proiectului de OUG privind măsuri fiscal-bugetare, spunând că acestea se referă la plafonarea veniturilor din Sănătate, dar şi la faptul că personalul TESA şi cel auxiliar-sanitar va fi în continuare discriminat şi nu va primi majorarea de 25%. "Dacă nu sunt bani, dragi guvernanţi, de ce numai personalul TESA şi personalul auxiliar-sanitar este cel care trebuie să sufere de pe urma restricţiilor bugetare?", spun sindicaliştii.
"Ei, domnule Câţu! Chiar după un an aşa de greu, nu ne lăsaţi puţin să respirăm, nici acum la sfârşit?! Oameni buni! Noul Guvern a făcut un proiect de Ordonanţă de Urgenţă de ultim moment (cum putea fi altfel?) în care vor să impuna 2 lucruri: 1. Niciun venit net (salarii plus sporuri) nu scade în sănătate dar totul se plafonează (fără alte creşteri); 2 Şi ce trebuia să crească (conform Legii Salarizării-respectiv creşterea anualş de 25 %), pentru cei discriminaţi şi care nu au fost trecuţi în grila salarizării 2022, NU SE VA MAI APLICA prin derogare! Traducere: Cei care beneficiază de grila 2022 vor rămâne cu veniturile nete nealterate", spun reprezentanţii Uniunii Tesa din Sănătate, într-o postare pe Facebook.
Ei afirmă că aceia "care au fost discriminaţi şi nu au fost puşi pe această grilă 2022, precum personalul TESA şi personalul auxiliar -sanitar( 70000 de colegi!) vor fi loviţi din nou şi nu vor mai primi majorarea de 25 % (în net, sunt sume între 200 şi 400 lei /lunar!)".
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Cu excepţia colegilor de la monospeciliate (care sunt bucuroşi că îşi vor putea menţine sporurile mai mari), toti ceilalţi colegi vor fi încă o dată discriminaţi! Dacă nu sunt bani dragi guvernaţi, de ce numai personalul TESA şi personalul auxiliar-sanitar este cel care trebuie să sufere de pe urma restricţiilor bugetare ??!!!! De ce numai în acest personal se loveşte de fiecare dată?!!!", adaugă Uniunea Tesa.
Sindicaliştii spun că astfel sunt afectaţi "cei mai discriminaţi".
"Ce fel de dreptate e asta şi ce fel de logică e asta, dragă domnule premier Câţu???? Nu vreţi nicidecum ca în SANATATE să aveţi o UNICA ECHIPA! Îi loviţi pe cei mai discriminaţi! Fără să vă gândiţi, adânciţi şantul deja săpat de Legea Salarizării între diferitele categorii de personal din sanatate! Un sistem de care ţara are nevoie să îl aiba UNIT SI MOTIVAT în această perioadă de pandemie! Şi medical şi nemedical! Uniunea Tesa respinge categoric prevederile proiectului Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului Catu privind unele masuri fiscal –bugetare care este în procedura de transparenţă decizionala pe site-ul Ministerului Finanţelor! Dragi colegi de la TESA din toate spitalele, nu mai ezitaţi! Este clar vom avea de dus o luptă grea şi în 2021! Venti alături de noi! Formaţi noi sindicateTESA! Fără unitatea noastra vom fi călcaţi în picioare!", susţin reprezentanţii Uniunii Tesa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.