Deputatul USR PLUS i-a transmis lui Nicuşor Dan că este beznă totală în Parcul Herăstrău, iar aleile sunt pline de gropi, iarba este uscată şi spaţiile verzi arată dezolant. „Cât poate fi de scump să schimbi nişte becuri? Coşurile de gunoi şi foarte mulţi bănci sunt distruse. Aici sunt de vină oamenii necivilizaţi care tranzitează parcul, dar tu poţi monta camere de supraveghere video. Poţi dispune poliţiştilor locali să patruleze constant. Nu am văzut picior de poliţist şi am înconjurat complet lacul Herăstrău”, a adăugat Ungureanu, care i-a reproşat primarului general că este absent şi nu aude nemulţumirile bucureştenilor.
„Dragă Nicuşor Dan, m-am plimbat ieri seară în Parcul Herăstrău. Locul acesta atât de iubit de bucureşteni arată la fel de rău ca în timpul mandatului catastrofal al doamnei Firea. Nu am văzut şobolani şi şerpi pe aleile parcului, poate şi din cauza faptului că în prea multe locuri din parc este beznă complet. Tinerii care se plimbă la ore târzii îşi luminează paşii la lumina telefoanelor”, a scris, luni, pe Facebook, Emanuel Ungureanu.
Acesta susţine că ”aleile sunt praf şi pulbere, pline de gropi”.
”Exact ca intrarea deplorabilă din parc de pe strada Elena Văcărescu. Iarba este uscată şi spaţiile care ar trebui să fie verzi arată dezolant. Mă reîntorc la beznă. Cât poate fi de scump să schimbi nişte becuri? Coşurile de gunoi şi foarte mulţi bănci sunt distruse. Aici sunt de vină oamenii necivilizaţi care tranzitează parcul, dar tu poţi monta camere de supraveghere video. Poţi dispune poliţiştilor locali să patruleze constant. Nu am văzut picior de poliţist şi am înconjurat complet lacul Herăstrău. Sunt aproape 7 kilometri... Înţeleg că ar vrea Clotilde Armand să preia administrarea acestui parc. Încercaţi să comunicaţi, chiar dacă este de notorietate faptul că nu vă suportaţi deloc”, a mai scris deputatul.
”Sunteţi demnitari, aleşi prin vot direct, sunteţi obligaţi să colaboraţi pentru comunitate. Constituţia vă obligă la colaborare loială. Bucureştiul nu arată mai bine sub conducerea voastră, dimpotrivă. Noi am promis că vom fi altfel. Voi sunteţi responsabili dacă Bucureştiul pică din nou pe mâna PSD. Nicuşor, te ştiam un om harnic, de teren. Mergi te rog seara în Parcul Herăstrău şi scrie pe Facebook ce ai văzut şi mai ales ce vei rezolva urgent. Ştii, mulţi colegi din USR-PLUS mă vor afară din partid pentru că sunt critic cu unii colegi din executiv care nu performează la nivelul lui Cătălin Drulă. Nicuşor, Clotilde, noi am promis că vom fi altfel. Şi eu am promis că voi fi de 10 ori mai exigent cu ai mei când vom ajunge la guvernare, şi cu mine. Normal, nu? Deja, plăcuţele suedeze sunt îndreptate spre noi”, a adăugat deputatul.
Acesta crede că, ”dacă Clotilde Armand cobora din turnul de fildeş am fi avut mai devreme de 7 luni autorizaţia de demolare a coteţelor din curtea Spitalul Grigore Alexandrescu şi astăzi am fi început construirea unui spital de 73 de milioane de euro”.
”Nicuşor, dacă ai coborî printre bucureşteni ai auzi nemulţumirile lor. Eşti absent. Eu vă critic pentru că ţin la voi şi cred că vă puteţi îndrepta dar şi pentru că am muncit 4 ani şi le-am promis oamenilor că noi cei din USR vom fi mai competenţi ca cei de dinainte. Şi v-am pus în faţă o unitate de măsură, Cătălin Drulă. Sunteţi oameni cinstiţi, fiţi şi eficienţi. Asta cer bucureştenii de la voi, de la noi. Şi în final, să nu uit. Comunicaţi cu toată populaţia, şi cu cei care nu v-au votat. Fără aroganţă. Este insuportabilă. Cu drag, încă colegul vostru, cel mai anti-PSD dintre userişti, Emanuel Ungureanu”, a mai scris Ungureanu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.