Viceliderul deputaţilor PSD Iulian-Alexandru Badea a depus la Senat un proiect care modifică ordonanţei de urgenţă 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, astfel încât cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, reprezentând indemnizaţie, stimulent de inserţie sau alocaţie de stat pentru copii să fie soluţionate in termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării la agenţia teritorială, prin decizie de admitere sau, după caz, de respingere, emisă de directorul executiv şi nu 15 zile lucrătoare, cât prevede acum legea. El argumentează că este oportună aceast modificare, deoarece, chiar şi în prezent, sunt foarte multe cazuri în care părinţii primesc prima indemnizaţie de creştere a copilului după patru sau chiar şase luni, lucru care „creează o reală problemă financiară în cazul familiilor monoparentale”.
De asemenea, deciziile privind aceste cereri este comunicată în două zile lucrătoare de la data emiterii, , direct sau prin postă, inclusiv posta electronică sau orice alt mijloc de comunicare, mai prevede proiectul de lege al deputatului PSD, şi nu cinci zile lucrătoare cât este în prezent în actul normativ în vigoare.
„După Revoluţia din 1989, noile realităţi economice şi sociale şi-au pus şi ele amprenta pe evoluţia descendentă a fenomenului. Degradarea nivelului de trăi, şomajul, incertitudinea şi stresul sunt factori de scădere specifici perioadei de tranziţie şi tot aici am putea identifica influenţe de altă natură, mult mai complexe şi care vor modela în continuare fenomenul, chiar într-un context socio-economic aflat în progres substanţial. Toate aceste modificări înregistrate la nivelul societăţii post-decembrieste, precum şi evoluţiile ulterioare din punct de vedere economic au generat o scădere a natalităţii accentuată în ultimii 30 de ani”, argumentează iniţiatorul, în expunerea de motive a proiectului de lege.
„Tinerii reclamă nesiguranţă locurilor de muncă, instabilitatea fmanciara necesară creşterii unui copil, birocraţia generată de procedurile necesare întocmirii dosarelor pentru acordarea concediului şi a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copiilor şi nu în ultimul rând lipsa unor măsuri de sprijin a tinerelor familii din partea statului”, continuă deputatul PSD.
„De asemenea, chiar şi în prezent, sunt înregistrate foarte multe cazuri în care părinţii primesc prima prima a indemnizaţiei de creştere a copilului după 4 sau chiar 6 luni, fapt ce creează o reală problema financiară în cazul familiilor monoparentale”, conchid Iulian-Alexandru Badea, în expunerea de motive a propunerii sale legislative.
Proiectul e înregistrat la Senat, prim for sesizat, decizional fiind Camera Deputaţilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.