Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", Viorel Jinga, a afirmat că în cadrul Maratonului de Vaccinare de la Bucureşti au fost vaccinate 20.360 de persoane. "Noi nu ne-am propus de la început o cifră, ne-am propus să fie cât mai mulţi vaccinaţi, sigur că dacă ar fi fost şi mai puţini, eu spun că era tot un succes", a arătat el. Jinga a menţionat că au fost foarte puţine reacţii secundare. "Au venit foarte multe persoane cu comorbidităţi, cu şocuri anafilactice în antecedente, care au încredere în noi, şi aşa s-au şi vaccinat că astfel nu ar fi ajuns niciodată să se vaccineze", a susţinut el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Rectorul UMF "Carol Davila", Viorel Jinga, a anunţat că au fost vaccinate în total 20.360 de persoane, "cu mult peste aşteptările unora".

"Noi nu ne-am propus de la început o cifră, ne-am propus să fie cât mai mulţi vaccinaţi, sigur că dacă ar fi fost şi mai puţini, eu spun că era tot un succes", a declarat el.

Viorel Jinga a explicat că 7.710 persoane au fost vaccinate la Biblioteca Naţionlă şi 12.650 la Sala Palatului.
 
În acţiunea au fost implicaţi 1.349 de voluntari.
 
"Reacţiile secundare au fost foarte puţine, deşi am avut o echipă profesionistă de intervenţie în cazul unor efecte secundare, au fost nouă lipotimii, adică hipotensiuni, zece hipertensiuni, trei greaţă, două cazuri de cefalee şi zece cazuri de ameţeli. Au fost efecte adverse foarte puţine, unele dintre ele fiind datorită de fapt emoţiilor pe care le aveau. Au venit foarte multe persoane cu comorbidităţi, cu şocuri anafilactice în antecedente, care au încredere în noi, şi aşa s-au şi vaccinat că astfel nu ar fi ajuns niciodată să se vaccineze", a declarat rectorul UMF.
 
Medicul Mihai Craiu, coordonatorul centrului de la Sala Palatului, a arătat că organizarea a fost foarte bună.
 
"Mi s-a părut foarte încurajator faptul că atâţia voluntari, peste 1.300 de voluntari, şi-au regăsit plăcerea lucratului împreună şi sunt o serie întreagă de poveşti individuale în care asistente şi-au luat liber de la serviciu, deci fără plată, ca să vină să stea noaptea cu noi. Sau medici care au venit de acasă duminica seara la o simplă postare a domnului rector pe grupul de cadre didactice al facultăţii. Am lucrat împreună cu colegii noştri mai tineri şi cu sprijinul foarte important al Poliţiei Locale şi al Jandarmeriei. A fost impecabil organizat afară, nu a fost niciun fel de incident şi fluxul a fost foarte bine condus şi de asemenea al Armatei, Unitatea de Geniu care a venit şi a instalat cele patru corturi, cred că a făcut diferenţa atât în ziua de ploaie torenţială de sâmbătă, cât şi sub soarele canicular de ieri", a afirmat Craiu.
 
Managerul Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler, a povestit, în cadrul conferinţei de presă, despre oamenii care au venit la vaccinare şi a amintit cazul unei adolescente de 18 ani care şi-a învins teama şi a venit să se vaccineze. 
 
"Dacă în prima parte a maratonului oamenii care au venit au fost din cei care nu acceptau ideea de programare fie din motive tehnice, fie din motive birocratice, în ultima parte a maratonului am întâlnit oameni care şi-au învins frica şi am să vă povestesc despre Maria, o tânără de 18 ani a cărei familie era complet vaccinată şi care şi-a rugat mama în cursul serii de ieri să o aducă la vaccinare. Motivul pentru care Maria a venit la vaccinare a fost următorul. Mi-a spus: am venit azi aici pentru că voi doctorii nu sunteţi îmbrăcaţi în halat alb, nu sunteţi în spital şi cu siguranţă aici o să am curajul să mă vaccinez. Şi mi-a mai pus o întrebare Maria: Credeţi că dacă eu mă vaccinez şi fiecare din noi o să facă asta, o să scăpăm de mască? Probabil că da, Maria, o să scăpăm de mască, dar avem nevoie ca toţi oamenii care vor să se vaccineze să facă asta cât mai repede”, a afirmat Beatrice Mahler.

Maratonul Vaccinării de la Bucureşti s-a desfăşurat, începând de vineri după-amiază până luni dimineaţă, la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.