Un număr de 130 de angajaţi ai Serviciilor de Probaţiune au intrat în greva foamei, ei solicitând de urgenţă Guvernului punerea în plată a diferenţelor care decurg din drepturile salariale, conform unui memorandum aprobat de Executiv.
”Sindicatul Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune, afiliat Blocului Naţional Sindical, informează că sistemul de probaţiune se află într-o situaţie de criză, manifestată printr-o formă extremă de protest, respectiv greva foamei - asumată în data de 19.12.2023 de peste 130 angajaţi dintr-un sistem în care numărul total de angajaţi nu depăşeşte 690 de consilieri de probaţiune, clasă profesională ce face parte din familia ocupaţională Justiţie”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Blocul Naţional Sindical.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Astfel, Sindicatul Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune solicită de urgenţă Guvernului României semnarea memorandumului aprobat în şedinţa de Guvern din 18 decembrie, intitulat ”Majorarea limitelor de credite bugetare aprobate pe luna decembrie 2023 pentru Ministerul Justiţiei", precum şi transmiterea acestuia către Ministerul Justiţiei pentru punerea în plată a diferenţelor care decurg din drepturi salariale recunoscute prin semnarea OMJ-urilor individuale, semnate de Ministrul Justiţiei.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.