Un jandarm din Bucureşti a fost confirmat cu coronavirus, el intrând în contact cu o rudă bolnavă. Bărbatul a anunţat imediat unitatea din care face parte, find demarată ancheta epidemiologică. Unitatea a fost dezinfectată, iar cei cu care a intrat în contact au fost izolaţi.
Jandarmeria Bucureşti a anunţat, joi, că jandarmul respectiv a contactat virusul în cadrul familial, prin contact cu o rudă.
”Acesta a raportat imediat, iar la nivelul unităţii, au fost luate, de urgenţă, toate măsurile necesare referitoare la izolarea atât a jandarmului în cauză, cât şi a celor cu care a intrat în contact, conform procedurii anchetei epidemiologice, încă din faza în care era doar suspect”, a transmis jandarmeria Bucureşti.
Sursa citată a precizat că, la nivelul unităţii, au fost luate măsuri de igienizare şi dezinfecţie preventive care să asigure condiţiile optime de exercitare a atribuţiilor tuturor cadrelor militare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.