Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca organizează o nouă sesiune de admitere, la Cluj-Napoca şi Baia Mare, fiind scoase la concurs locuri bugetate şi cu taxă la programele de studiu Asistenţă medicală generală, Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare, Farmacie, Nutriţie şi dietetică. De asemenea, va fi introdus un nou program de studiu - Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de UMF Cluj-Napoca, înscrierile se vor desfăşura online, până în 17 septembrie, iar examenul scris de admitere va avea loc în 21 septembrie, la Cluj-Napoca, respectiv Baia Mare.
”UMF «Iuliu Haţieganu» se dezvoltă cu o nouă extensie universitară în municipiul Baia Mare, în cadrul căreia vor fi formaţi asistenţi medicali generalişti licenţiaţi. Durata studiilor este de 4 ani, iar pregătirea studenţilor va fi asigurată de cadrele didactice ale Facultăţii de Medicină, precum şi de cadre universitare asociate, profesionişti ai Spitalului Judeţean de Urgenţă «Dr. Constantin Opriş». Astfel, tinerii care doresc să urmeze o carieră în sănătate vor avea acces la o pregătire de înaltă calitate. Aceasta le va permite să îşi dezvolte abilităţile şi cunoştinţele necesare şi să se formeze într-o profesiune nobilă şi cu o foarte bună inserţie pe piaţa muncii, cea de asistent medical licenţiat”, se arată în comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La Cluj-Napoca, UMF ”Iuliu Haţieganu” organizează examen de admitere pentru următoarele programe de studii de licenţă:
- Facultatea de Medicină: Asistenţă medicală general, cu durata studiilor de 4 ani: 58 de locuri cu taxă; Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare, cu durata studiilor de 3 ani: 15 locuri cu taxă
- Facultatea de Farmacie: Farmacie, cu durata studiilor de 5 ani: 43 de locuri cu taxă; Nutriţie şi dietetică, cu durata studiilor de 3 ani: 12 locuri cu taxă; Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic, cu durata studiilor de 3 ani: 20 de locuri la buget şi 30 de locuri cu taxă
”Noul program de studiu Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic va forma specialişti în domeniul cosmetic, cu studii superioare, care le vor permite să îşi construiască o carieră de succes în acest domeniu fascinant, inovator şi dinamic, cu o evoluţie în continuă ascensiune. La finalizarea studiilor, absolvenţii vor primi diploma de licenţă cu calificarea de «cosmetolog licenţiat», care a fost validată de către Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC) din România. Absolvenţii acestui program de studiu vor putea profesa în industria cosmetică, în domeniul fabricării şi controlului calităţii sau cel al asigurării calităţii produselor cosmetice, în distribuţia de produse cosmetice, management şi marketing cosmetic, în saloane de înfrumuseţare sau clinici de medicină estetică, dar şi în cercetarea ştiinţifică în domeniul cosmetic”, scrie în comunicat.
Cererea de profesionişti ai sănătăţii în spitalele şi clinicile din ţară este în creştere constantă în ultimii ani, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, afirmă reprezentanţii UMF. În acest context, extinderea activităţii UMF ”Iuliu Haţieganu” în Baia Mare, prin formarea de asistenţi medicali, dar şi introducerea unui nou program de studiu în cadrul Facultăţii de Farmacie vin în întâmpinarea nevoilor actuale din sistemul de sănătate şi vor contribui la creşterea calităţii actului medical, în acest domeniu, în beneficiul pacienţilor.
“Ca în fiecare an, examenul de admitere se va desfăşura în varianta clasică, printr-o probă complexă de evaluare a cunoştinţelor candidaţilor. Ne bucură interesul crescut al tinerilor pentru profesiile din domeniul medicinei şi al farmaciei şi suntem nerăbdători să îi primim în mediul academic de excelenţă al universităţii noastre şi să le oferim o educaţie medicală de cea mai înaltă calitate”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.
Toate detaliile privind organizarea concursului de admitere sunt disponibile pe site-ul universităţii www.umfcluj.ro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.