Ministrul Muncii, Raluca Turcan, anunţă că autorităţile române vor contracta servicii de consultanţă ”de la o instituţie financiară de prestigiu” internaţional pentru reforma pensiilor şi cea a salarizării în sistemul bugetar. Ministrul reclamă ceea ce numeşte ”demonstraţii de superficialitate în ultima perioadă în materie de decizii care vizează milioane de oameni”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pe care îl discutăm zilele acestea, pentru că vorbim de nişte componente de reformă esenţiale, cum este componenta de reformă a pensiilor şi pe componenta de reformă a salarizării în sistemul public, intenţionăm să aducem şi o consultanţă internaţională de la o instituţie financiară de prestigiu, nu o firmă de consultanţă de colţul mesei, astfel încât varianta cu care noi vom veni într-adevăr să fie acoperitoare şi să rezolve din probleme. Îmi doresc să nu încurcăm, să rezolvăm lucrurile, nu să ne facem că facem.  Am avut atâtea demonstraţii de superficialitate în ultima perioadă în materie de decizii care vizează milioane de oameni încât am senzaţia că nimeni nu ne-ar ierta dacă am da rateu în momentul de faţă”, a afirmat Raluca Turcan, marţi seară, la Realitatea Plus.

Ministrul Muncii a menţionat că reformele în cele două sisteme nu au caracter ”revanşard”, ci duc la îmbunătăţirea sistemelor publice.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Nu vreau să creăm impresia unor decizii revanşarde, ci vreau să ajungem la decizii care ajută sistemele şi, pe fond şi modificările pe salarizare şi pe pensii fac sistemele publice eficiente şi să lucreze pentru cetăţean, cu o calitate pe care ei şi-o doresc. Sisteme publice de calitate reprezintă, de fapt, un deziderat al acestei guvernări, nu sisteme publice improvizate gârbovite şi marcate de tot felul de0 refulări. Oamenii politici, din punctul meu de vedere, trebuie să ajungă la maturitatea în care chiar dacă sunt voci care au semne de întrebare, să fie capabili să ofere răspunsuri astfel încât să-i convingă pe fond sun sistem public trebuie să servească cetăţeanul şi să aibă o activitate de calitate”, a mai afirmat Turcan.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.