Poliţiştii fac cercetări după ce o profesoară de la unitate de învăţământ din Tulcea este acuzată că ar fi purtat masca de protecţie în timpul orelor de curs şi i-ar fi îndemnat şi pe elevi să facă acelaşi lucru. Inspectoratul Şcolar a fost sesizat de mama unui elev.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Tulcea a anunţat, joi, că Poliţia municipiului Tulcea s-a sesizat din oficiu în legătură cu acest caz şi face cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
“La data de 8 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Tulcea s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, în cazul unui cadru didactic al unei instituţii de învăţământ, din municipiu, care nu ar fi purtat masca de protecţie în timpul orelor de curs, totodată, îndemnând mai mulţi elevi la neportul elementului de protecţie. În cauză, se efectuează cercetări cu privire la faptă, sub coordonarea organului de Parchet competent, în vederea clarificării situaţiei de fapt”, a transmis IPJ Tulcea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Mama unui elev din clasa a IX-a a Liceului Henri Coandă din Tulcea a trimis o plângere către Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea în care susţine că o profesoară de la unitatea de învăţământ nu poartă mască în timpul orelor de curs.
“Nu poartă nici dumneaei mască, din câte am înţeles, la nici una dintre orele ei pe care le are cu toate clasele de liceu în semn de protest faţă de măsurile Covid. Doamna a declarat elevilor că ea nu crede în această boală şi că este numai o minciună inventată de Guvern! Din cauza doamnei, copiii au început să nu mai poarte masca nici la alte ore, certându-se cu profesorii că sunt obligaţi să nu respire! Zilnic, copilul meu este expus riscului de îmbolnăvire! Copilul poate aduce de la şcoala acest virus oricând pentru că în clasa lor elevii îşi scot măştile chiar în ore, iar în pauza stau nesupravegheaţi şi fără măşti”, a transmis femeia respectivă către IŞJ Tulcea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.