Două persoane au fost amendate, sâmbătă după amiază, pentru că nu au purtat mască la manifestaţia organizată în Centrul Civic din Braşov, unde 150 de oameni s-au adunat pentru a protesta faţă de restricţiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19. O a treia sancţiune sub formă de avertisment a fost aplicată organizatorului, pe motiv că numărul de participanţi pentru care s-a obţinut autorizaţia pentru protest a fost depăşit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Doi dintre participanţii la protestul anti-restricţii organizat sâmbătă după amiază la Braşov şi la care au luat parte în jur de 150 de persoane, multe dintre ele fără a purta masca sanitară de protecţie, au fost sancţionaţi de către jandarmi.
 
Potrivit oficialilor Jandarmeriei Braşov, jandarmii au aplicat două amenzi, una de 500 de lei, a doua în valoare de 1000 d elei pentru refuzul de a purta mască de protecţie. 
 
Jandarmii au aplicat şi o a treia sancţiune, un avertisment dat organizatorului evenimentului, pentru că la manifestaţie au participat aproximativ 150 de persoane, în condiţiile în care autorizaţia pentru adunare prevedea prezenţa a o sută de participanţi.
 
Protestul de la Braşov a avut loc în Centrul Civic şi a reunit oameni de toate vârstele, nemulţumiţi de restricţiile impuse de autorităţi în contextul crizei sanitare. Oamenii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de restricţiile impuse unor activităţi economice, faţă de faptul că trebuie să poarte mască de protecţie, să respecte reguli de distanţare fizică, au spus „Tatăl nostru”, au cântat imnul naţional iar la un moment dat s-au prins într-o horă a unirii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.