Trei militari români răniţi în teatrele de operaţiuni din Irak şi Afganistan au primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, în cadrul unei ceremonii organizate vineri, de Ziua Naţională, la Primăria Bucureşti. La eveniment au participat atât primarul Gabriela Firea, care le-a înmânat militarilor diplomele, cât şi liderul PSD, Liviu Dragnea şi ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat că "a fi o româncă adevărată" este crezul ei şi că îşi creşte cei trei băieţi în acest spirit.
Ea a mai spus că este întrebată de către copii de ce nu se mai face armată obligatorie şi le răspunde că "poate va veni şi acea vreme în care să mergem în armată cu gândul la ţară".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Pentru mine este o emoţie foarte mare. Sunt nepoată de veteran de război. A fi o româncă adevărată este crezul meu, îmi cresc cei trei băieţi în acest spirit. Mă întreabă de ce nu se mai face armată obligatorie şi le spun că poate va veni şi acea vreme în care să mergem în armată cu gândul la ţară, la România, la glie. (...) Astăzi este vorba despre România unită, România suverană, România liberă. Aducem un pios omagiu tuturor eroilor români de acum 100 de ani şi de astăzi. Astăzi, de Ziua Naţională, le dedicăm soldaţilor noştri care s-au sacrificat în teatrele de operaţiuni toată recunoştinţa noastră”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, la începutul ceremoniei.
Edilul le-a înmânat diplomele plutonierului major în retragere Daniel Porumb, caporalului Eugen-Valentin Pătru şi colonelului în retragere Dorin Petruţ.
"Mă bucur că azi pot vorbi în româneşte şi mă bucur că cei care sunt sub ia strămăşească se pot mândri cu noi. Cine sunt eu? Un român, atât. Mă bucur că sunt aici, lângă dumneavoastră. Din tot sufletul meu de român vă mulţumesc”, a spus colonelul Dorin Petruţ.
"În 2007, Dumnezeu a hotărât să trăiesc la alt nivel. Dar am reuşit să trăiesc demn. Aş vrea să amintesc că azi nu aş fi fost aici dacă nu ar fi fost una dintre cele mai importante persoane alături de mine: mama mea”, a spus, la rândul său, plutonierul major Daniel Porumb.
La ceremonie au participat şi liderul PSD, Liviu Dragnea, precum şi ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor.
Proiectele de hotărâre privind acordarea titlului de Cetăţean de onoare pentru cei trei militari au fost aprobate în unanimitate de consilierii generali în şedinţa din 22 noiembrie.
Colonelul (rtr) Dorin Petruţ, în vârstă de 54 de ani, a fost rănit în anul 2007 în misiune în Irak. Pe data de 11 septembrie, într-un atac indirect al insurgenţilor cu proiectile reactive nedirijate asupra Bazei Victory din Bagdad, a salvat viaţa unui coleg britanic, protejându-l cu propriul corp, cu preţul unor răni grave. Pentru sacrificiul său, ofiţerul român a fost decorat cu Medalia „Non Article 5 NATO” de către Secretarul General Jaap de Hoop Scheffer, i s-a conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de „Comandor” pentru militari cu însemn de război, a primit Emblema de Onoare a Armatei României şi Emblema de Merit „În slujba Păcii” clasa I. În anul 2011, colonelul Petruţ a fost trecut direct în retragere. Pentru activitatea desfăşurată în cadrul Ministerului Apărării Naţionale i s-a conferit Semnul Onorific „În Serviciul Patriei” pentru ofiţeri şi i s-a acordat titlul onorific de Veteran. Colonelul Petruţ face parte din grupul INVICTUS şi a obţinut o medalie de aur la Jocurile Paralimpice Invictus Games - Toronto 2017, la proba de tir cu arc compound, şi a avut ”calitatea” de strateg şi armurier al echipei.
Plutonierul major (rtr) Daniel Porumb, în vârstă de 37 de ani, a fost rănit în anul 2007 în Irak. În timpul executării unei misiuni de patrulare, transportorul amfibiu blindat în care se afla împreună cu mai mulţi militari a fost implicat într-un incident în urma căruia a fost grav rănit. Militarul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Centrul medical regional american din Landstuhl-Germania şi a urmat un tratament de specialitate la Institutul Medical Neurologic "Hongtianji" din Republica Populară Chineză. A fost încadrat în gradul I de invaliditate şi trecut în retragere în anul 2007. A fost decorat de Ministerul Apărării Naţionale cu Emblema de Onoare a Armatei Românei, în 2010, şi de Liga studenţilor Români din străinătate, cu distincţia "Eroism, devotament şi demnitate", în anul 2014. A fost înaintat, succesiv, de la gradul de fruntaş la sergent major în retragere, plutonier în anul 2015 şi la gradul de plutonier major cu prilejul Zilei Veteranilor, pe data de 11 noiembrie.
Caporalul Eugen-Valentin Pătru, în vârstă de 28 de ani, a fost rănit în anul 2014 în Afganistan. Pe data de 30 martie, în timp ce participa la o misiune de patrulare în provinvia Zabul, a fost grav rănit în timpul unui atac sinucigaş cu maşină capcană. După patru luni de spitalizare la Centrul medical regional american din Landstuhl-Germania şi o perioadă petrecută pentru recuperare la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Carol Davila", militarul a fost încadrat în gradul II de invaliditate, dar a decis să continue cariera militară şi a cerut să fie menţinut în activitate în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Pentru activitatea desfăşurată în M.Ap.N. i s-a conferit distincţia Emblema de merit "În slujba Păcii" şi i s-a acordat titlul onorific de Veteran. Militarul face parte din grupul INVICTUS, fiind legitimat la Clubul Sportiv al Armatei. La prima participare sportivă la o competiţie majoră, la Campionatul Mondial Militar desfăşurat la Fontainebleau, în Franţa, a reuşit să cucerească titlul mondial la proba de tir cu arcul (arc clasic).
Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu peste 620 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă sau mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni. Până în prezent, aproximativ 40.000 de militari au asigurat încadrarea detaşamentelor dislocate în Afganistan, Irak, Balcanii de Vest, ori în alte misiuni din Africa sau Europa. În perioada 1996-2017, 29 de militari români au murit în misiunile executate în teatrele de operaţii, iar alţi peste 180 au fost răniţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.