Drumul naţional 67 C – Transaplina va fi închis circulaţiei, începând de vineri seară, între localităţile Rînca şi Obîrşia Lotrului, măsura fiind luată în condiţiile în care pentru zona de munte a judeţului Vâlcea meteorologii au emis un cod portocaliu de vreme rea, iar în zonă sunt aşteptate fenomene meteo precum ninsori, viscol şi ceaţă.
Transalpina va fi închisă începând de vineri seară, de la ora 20.00, între kilometrul 34+500 demetri şi kilometrul 59 + 800 de metri, între localităţile Rânca şi Obîrşia Lortului, anunţă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.
Măsura este una temporară şi a fost dispusă în condiţiile în care în zona de munte a acestui judeţ se anunţă ninsori, vânt puternic care va viscoli zăpada şi ceaţă care poate reduce considerabil vizibilitatea.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În această perioadă, circulaţia pe acest tronson de drum era restricţionată pe timp de noapte, după ora 19.00, accesul autovehiculelor fiind permis doar în timpul zilei.
În mod obişnuit, Transalpina, la fel ca şi Transfăgărăşanul, este închisă pe timp de iarnă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.