Traficul este închis, miercuri dimineaţă, în zona Pieţei Regina Maria, după ce o bucată din zidul fostei fabrici de bere de pe strada George Coşbuc s-a prăbuşit. De asemenea, tramvaiului 1 nu a circulat aproximativ o oră, deoarece linia nu avea tensiune.
Brigada Rutieră a Capitalei anunţa, în jurul orei 5.00, că traficul este închis între Piaţa Regina Maria - şoseaua Viilor - bulevardul George Coşbuc, respectiv intersecţia bulevardului George Coşbuc cu strada Tudor Vladimirescu - Viilor - Calea Rahovei, după ce o bucată din zidul fostei fabrici de bere din zonă s-a prăbuşit.
Potrivit sursei citate, nu circulă nici tramvaiele 32, 23 şi autobuzul 117, traficul fiind deviat sub dirijarea poliţiştilor rutieri.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Conform ISU Bucureşti - Ilfov, peretele fostei Fabrici de Bere Rahova s-a prăbuşit miercuri dimineaţă în jurul orei 4.00. Este vorba despre o bucată de 50 de metri liniari.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat că de pe imobilul de pe strada George Coşbuc s-a desprins o bucată de faţadă şi nicio persoană nu a fost rănită.
De asemenea, tramvaiul 1 din Capitală nu a circulat aproximativ o oră, deoarece nu a fost tensiune pe linia acestuia pe Şoseaua Ştefan cel Mare, potrivit Brigăzii Rutiere.
Au fost probleme şi pe linia tramvaiului 41, care a fost blocată între stadionul Ghencea şi Pasajul Lujerului, şase tramvaie fiind staţionate pe sensul Lujerului. Circulaţia a fost reluată.
Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, ”se circula pe toate arterele cu dificultate”.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, spune că RATB a scos pe traseu, miercuri dimineaţă, 770 de autobuze, 170 de troleibuze şi 250 de tramvaie şi că se poate circula în condiţii de iarnă.
"În condiţii de iarnă, dar se circulă în Capitală. RATB a scos în circulaţie 770 autobuze, 170 troleibuze, 250 tramvaie. Se acţionează pentru a evita blocajele, deoarece a nins abundent toata noaptea", a scris primarul Capitalei pe Facebook.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.