Tinerii cu vârste între 17 şi 27 de ani care stau în centrele de plasament din Bucureşti sau au părăsit de maximum un an aceste centre vor fi angajaţi în companiile municipale, în funcţie de profilul vocaţional şi opţiunile lor, a decis joi, în şedinţă, Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Ei vor primi şi locuinţe sociale pe perioada în care ocupă aceste posturi în cadrul companiilor primăriei.
Proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate.
"Tinerii aflaţi în situaţii de vulnerabilitate au nevoie de atenţie deosebită şi măsuri sporite de protecţie socială. O astfel de categorie de tineri o reprezintă tinerii instituţionalizaţi, care la împlinirea vârstei de 18 ani părăsesc sistemul de ocrotire şi care, datorită (sic!) lipsei sprijinului familiei, riscă să fie marginalizaţi la intrarea lor în viaţa socială şi profesională. Este o etapă a vieţii dificilă pentru orice tânăr, dar cu atât mai dificilă pentru cei care au beneficiat până la această vârstă de o protecţie şi rămân fără niciun sprijin”, arată municipalitatea în expunerea de motive.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Reprezentanţii primăriei spun că tinerii care stau sau au stat în centrele de plasament riscă să fie marginalizaţi, întâmpind dificultăţi la angajare din cauza neîncrederii angajatorului, nu au nici locuinţă şi nici posibilităţi pentru a dobândi una. Astfel, sunt expuşi şomajului, vagabondajului, delincvenţei şi cad victime ale criminalităţii, consumului de droguri şi exploatării sexuale.
Prin proiectul "O şansă la integrare socială pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului din municipiul Bucureşti”, Primăria Capitalei propune angajarea tinerilor cu vârste între 17 şi 27 de ani care stau în centrele de plasament din Bucureşti sau au părăsit de maximum un an aceste centre, în companiile municipale, în funcţie de profilul vocaţional şi opţiunile sale. După angajare, ei sunt monitorizaţi timp de şase luni de către DGASMB şi le sunt acordate locuinţe sociale pe perioada în care ocupă aceste posturi în cadrul companiilor primăriei.
Potrivit proiectului de hotărâre care va fi supus votului consilierilor generali, până la finalul anului, 148 de tineri vor părăsi centrele de plasament.
Primăria Capitalei a înfiinţat anul trecut un holding municipal format din mai multe companii proprii, care au ca acţionar majoritar Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Acestea au ca activităţi dispecerizarea transportului de persoane în regim de taxi, producerea şi furnizarea energiei electrice şi termice, iluminatul public, administrarea şi dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti, servicii în tehnologia informaţiilor, promovarea Bucureştiului ca destinaţie turistică, administrarea parcurilor şi grădinilor publice, administrarea spaţiilor publicitare, întreţinerea arborilor situaţi pe spaţiile verzi publice din Capitală, paza obiectivelor care aparţin Primăriei Municipiului Bucureşti, consolidarea clădirilor cu risc seismic, coordonarea şi consultanţa proiectelor de infrastructură mare ale Capitalei, gestionarea fondul imobiliar al oraşului, administrarea drumurilor, administrarea parcărilor publice, managementul sistemelor integrate de trafic, precum şi activităţi de voluntariat, construcţia de locuinţe sociale şi activităţi de dezinsecţie şi deratizare.
Primăria Capitalei a desfăşurat un târg de joburi pentru a angaja în aceste firme, la sfârşitul anului trecut, municipalitatea anunţând că peste 20.000 şi-au depus CV-urile. Edilul spunea atunci că este în căutarea unor "oameni competenţi" - atât cu studii superioare, cât şi cu studii medii şi că înfiinţarea Holdingului Municipal - care cuprinde 22 de societăţi - reprezintă viziunea ei despre administraţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.