Sistemul informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate are probleme, marţi, fiind afectată utilizarea cardului naţional de sănătate, a declarat pentru News.ro preşedintele CNAS Radu Ţibichi, precizând că deocamdată nu se cunoaşte cauza defecţiunii tehnice, în condiţiile în care echipamentele sunt în diverse zone, cele mai multe la STS, dar şi la serviciul paşapoarte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Radu Ţibichi a precizat că este o defecţiune tehnică în sistemul informatic începând de la ora 8,30, fiind afectată utilizarea cardului naţional de sănătate. El a spus că furnizorii de servicii medicale pot să lucreze în sistem off-line până la remedierea defecţiunii.

"Nu ştim cauza defecţiunii. Aşteptăm remedirea problemei, echipamentele fiind distribuitre în diverse zone, cele mai multe la STS, dar şi la Serviciul Paşapoarte. Ceea ce ştiu furnizorii de servicii este că pot lucra off-line şi apoi, când se va remedia defecţiunea, pot încărca în sistem serviciile efectuate, în 72 de ore. Niciodată problemele nu au durat atât" , a mai spus Ţibichi.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, la secţiunea Cardul naţional de sănătate, a fost deja postat un anunţ potrivit căruia, marţi, începând cu ora 08.30, sistemul informatic al cardului naţional de asigurări de sănătate este indisponibil datorită unor probleme tehnice.

Până la remedierea problemelor, confirmarea semnării prin cardul de sănătate a serviciilor medicale, a prescrierii reţetelor şi a eliberării medicamentelor vor putea fi efectuate in modul off-line. Serviciile operate în acest interval vor trebui încărcate în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate, în maxim 72 ore de la prestarea acestora, potrivit anunţului. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.