Taxa pentru promovarea turistică a municipiului Bucureşti în 2018 se va calcula la fel ca în anii trecuţi, prin aplicarea cotei de 1% la venitul din cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului, se arată în proiectul de hotărâre aprobat, marţi, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Taxa specială pentru promovarea turistică a municipiului Bucureşti pentru anul 2018 se calculează prin aplicarea cotei de 1% la venitul din cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului, valoare care nu include TVA, potrivit proiectului de hotărâre.

Prin instituirea taxei speciale se urmăreşte creşterea numărului de turişti în Bucureşti, a duratei de şedere a turiştilor, a veniturilor obţinute din turism şi introducerea Capitalei pe harta destinaţiilor de tip "city break” a UE.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Astfel, taxa se va încasa de către hotel, hotel-apartament, motel sau pensiune turistică odată cu luarea în evidenţă a persoanelor cazate şi va fi depusă la bugetul local al sectorului în care îşi desfăşoară activitatea până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a colectat această taxă.

De asemenea, potrivit proiectului de hotărâre, unitatea de cazare are obligaţia de a depune lunar o declaraţie-decont la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale a sectorului în raza căreia este situată respectiva unitate, până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a colectat taxa.

Sumele încasate cu titlu de taxă specială vor fi evidenţiate într-un cont distinct, potrivit proiectului.

În cazul în care depunerea declaraţiilor-decont nu se va face la timp, unitatea va fi sancţionată cu o amendă de la 70 de lei la 279 de lei, iar nedepunerea lor se pedepseşte cu amendă de la 279 de lei la 696 de lei. Pentru persoanele juridice, amenda este cu 300 la sută mai mare.

Taxa specială de 1% pentru promovarea turistică a Bucureştiului se va folosi pentru susţinerea de evenimente care pot genera creşterea numărului de turişti în Capitală, organizarea sau participarea la târguri şi conferinţe, realizarea de campanii publicitare, promovarea atracţiilor, evenimentelor şi obiectivelor turistice din Bucureşti prin intermediul centrelor de informare turistică, mediul online şi social media, se mai arată în proiect.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.