Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că, în acest moment, România se află pe o ”pantă lină” în privinţa coronavirusului, dar că urmează zilele de 1-3 mai în care lumea va simţi, din nou, nevoia de relaxare. Tătaru spune că trebuie să ne petrecem vara având ca vecin virusul, dar şi că restricţiile se vor ridica, pe regiuni, în funcţie de evoluţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Suntem într-un moment în care e acea pantă lină de care vorbeam, dar, în schimb, vin şi trei zile, 1, 2 şi 3 mai, dar şi o perioadă în care lumea resimte nevoia unei relaxări şi atunci trebuie gestionat foarte bine şi acest moment. Am fost în starea de urgenţă şi până acum, şi de Sărbătorile Pascale în care majoritatea populaţiei şi mulţumesc pentru acest lucru, a respectat, dar a fost şi o parte relativ mică a populaţiei civile care nu prea a respectat acest moment. Şi atunci noi recomandăm distanţarea socială”, a declarat ministrul Sănătăţii la Digi 24, marţi seara.

Nelu Tătaru spune că speră ca în două-trei săptămâni să vedem o scădere a numărului de cazuri şi a numărului de decese.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Un focar necontrolat se duce spre o transmitere comunitară extinsă, spre o reaşezare a ceea ce a însemnat evaluarea pe care ne-am făcut-o până în acest moment. Dacă am fost într-un anumit registru până acum, am  fost pentru că şi noi şi populaţia civilă am ştiut să respectăm nişte reguli. Sperăm ca în următoarele două - trei săptămâni vom observa o scădere a numărului de cazuri noi, o scădere a numărului de decese  a numărului de cazuri în Terapie Intensivă pentru că acestea sunt cele care pun probleme şi putem spera ca după 15 mai, atunci când expiră starea de urgenţă, prin prelungirea decretului dat de domnul preşedinte Klaus Iohannis, să putem gândi şi o relaxare. Dar până atunci nu vorbesc de relaxare, vorbesc de aceleaşi precauţii, de aceleaşi recomandări, izolare şi distanţare socială”, a mai declarat Nelu Tătaru.

Ministrul a adăugat că relaxarea se va face în momentul în care va exista un risc mic de transmitere în comunitate, dar şi că se va face regional.

”La momentul în care vom decide acea relaxare va fi  momentul în care considerăm că acel risc de transmitere în comunitate este mic. Nu neapărat să ne gândim că a dispărut. Trebuie să ne obişnuim ca pe perioada verii să avem ca şi vecin virusul. De aceea, o primă etapă de relaxare va cuprinde strict nişte libertăţi care le-am pus, să spunem, la urmă, când am impus acele restricţii. Nu mai există acea declaraţie pe propria răspundere, va fi liberă ieşirea, dar individuală sau în grupuri de până la trei persoane, vom purta mască şi mănuşi în spaţiile închise şi în transportul în comun. Vom merge în magazine, dar la fel, vom intra restricţionat. Vom ridica restricţiile în condiţiile în care vom observa că într-o anumită regiune, într-un anumit focar se poate face acest lucru. Nu trebuie să gândim că acolo unde avem zonă de carantină, vom ridica aceste restricţii, nu, trebuie să gândim la început ridicarea acestor restricţii în interiorul unei comunităţi”, a mai declarat Nelu Tătaru.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.