Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, marţi, că după lunile care au trecut de la debutul crizei sanitare în sistemul medical "se simte oboseala” şi "suprasolicitarea”. Tătaru a avertizat că luna septembrie este una "de mare provocare şi de mare preocupare”, având în vedere relaxarea unor măsuri, campania electorală şi alegerile, dar şi deschiderea anului şcolar.
"Ce a însemnat sistemul medical în această perioadă. A fost un sistem medical pe care cred că îl ştiam toţi, dar ne-am obişnuit cu dânsul. (...) Dacă în primă fază eram toţi aşezaţi, în faza în care ne aflăm astăzi deja se simt oboseala, se simte suprasolicitarea”, a declarat Nelu Tătaru, marţi seară, în cadrul unei dezbateri organizate alături de candidaţii PNL la primăriile de sectoare, pe teme de actualitate din domeniul sănătăţii.
Ministrul Sănătăţii a vorbit şi despre sistemul sanitar din Bucureşti, unde spitalele sunt împărţite, din punctul de vedere al administrării, între Ministerul de resort şi Primăria Capitalei, prin ASSMB.
"Astăzi în sistemul medical din Bucureşti ne aflăm într-o fază în care cele care sunt suport COVID sunt suprapopulate”, a arătat ministrul.
Nelu Tătaru a avertizat că există mai mulţi factori de risc în ceea ce priveşte răspândirea virusului în perioada imediat următoare.
"Luna septembrie pentru noi este o lună de mare provocare şi de mare preocupare. Avem mai mulţi factori de risc”, a afirmat Nelu Tătaru.
În acest context, ministrul a invocat drept factori de risc relaxările unor măsuri restrictive precum deschiderea restaurantelor la interior, redeschiderea cinematografelor, dar şi deschiderea anului şcolar, campania electorală şi alegerile ori aglomerarea mijloacelor de transport în comun.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.