TAROM a anulat zborurile programate sâmbătă spre şi dinspre aeroportul din Tel Aviv, pe fondul evenimentelor din Israel. Călătorii pot reprograma gratuit călătoria sau pot primi integral costul biletelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Anunţul privind anularea legăturilor aeriene programate sâmbătă între România şi Israel a fost făcut vineri seară, pe pagina de Facebook a companiei aeriene. 
„Având în vedere evoluţia evenimentelor din Israel, vă informăm de faptul că TAROM va anula zborurile de mâine, 15 mai 2021, spre/dinspre Tel Aviv, ROT153 şi ROT154.  Ţinând cont de actuala situaţie, compania TAROM va permite pasagerilor să-şi reprogrameze călătoria gratuit, în cazul celor ce deţin bilete de călătorie pe relaţia Tel Aviv. În situaţia în care pasagerii decid să-şi anuleze zborul, TAROM va rambursa întreaga valoare a biletelor sub forma unui voucher, valoarea acestuia putând fi ultilizată ulterior pentru procurarea altor bilete de avion TAROM”, a anuţat compania aeriană română. 
Oficialii TAROM precizează că se află  în permanent contact cu autorităţile aeroportuare din Israel, operând zboruri spre/dinspre această destinaţie, atunci când este permis, conform directivelor şi regulamentelor autorităţilor naţionale şi internaţionale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.