Târgul de Paşti "Tradiţii şi flori de sărbători” va fi organizat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti şi va fi deschis zilnic începând de vineri şi până a doua zi de Paşti, anunţă Primăria Capitalei. În cadrul târgului vor fi amenajate peste 100 de căsuţe cu produse româneşti, vor avea loc concerte, expoziţii şi ateliere pentru copii, iar în weekend-ul din Săptămâna Mare, Calea Victoriei va deveni pietonală, mai precizează reprezentanţii primăriei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimentul "Tradiţii şi flori de sărbători”, organizat de Primăria Capitalei prin Creart, se va desfăşura în perioada 7 - 17 aprilie, în Piaţa Constituţiei şi va fi deschis zilnic, între orele 10.00 şi 22.00.

Astfel, în Piaţa Constituţiei vor fi amenajate 110 căsuţe cu produse tradiţionale româneşti, precum obiecte sculptate în lemn, obiecte din sticlă sau ceramică, tablouri, bijuterii, instrumente muzicale, ii şi costume populare, icoane pictate, dar şi produse culinare româneşti.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Pentru cei mici vor fi organizate ateliere de pictat pe faţă, de poveşti muzicale interactive, de creaţie cu accesorii din fetru, mărgele şi paiete colorate, ateliere de colaje, de decorat ouă de Paşte, de realizat coşuri de răchită ornate, baloane din nasturi, cârlige de rufe din lemn ornate sau ateliere de construit copaci din hârtie.

Atelierele se vor desfăşura într-un foişor special amenajat din Piaţa Constituţiei, iar intrarea este gratuită, precizează municipalitatea.

De asemenea, copiii se pot plimba cu trenuleţul şi caruselul zilnic, în acelaşi interval orar.

Primăria Capitalei menţionează că în perioada 7-9 aprilie şi 14-17 aprilie vor avea loc spectacole de muzică sacră, clasică, operă şi operetă, concerte folclorice sau de muzică pop-rock, iar pe scenă vor urca artişti precum Inna, Vunk, Carla’s Dreams, Randi, Nicoleta Nucă, Alexandra Uşurelu, Orchestra Naţională "Valahia”, Lavinia Goste, Gelu Voicu, Maria Dragomiroiu, Grigore Leşe, Opereta Stars, Camerata Regală, grupul vocal Acapella sau corul Symbol.

Reprezentanţii municipalităţii mai amintesc că în weekendul din Săptămâna Mare, 15-17 aprilie, Calea Victoriei va fi pietonală.

"În weekend-ul Săptămânii Mari, între 15-17 aprilie, Calea Victoriei devine pietonală şi îi intâmpină pe bucureşteni cu manifestări artistice de stradă şi tonete cu bunătăţi, printre care: ouă încondeiate, icoane pictate, aranjamente florale, bijuterii handmade, decoraţiuni, felicitări”, arată Primăria Capitalei.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, declara, în urmă cu două săptămâni, că, pe porţiunea cuprinsă între Guvern şi Ateneu, Calea Victoriei ar putea rămâne pietonală în weekend, pe toată durata anului, dacă bucureştenii vor aprecia că este o măsură bună, precizând că transformarea acestei artere în cale pietonală pentru perioada Paştelui este un proiect-pilot.

Firea a mai anunţat că centrul Bucureştului va fi decorat, de Paşte, cu 1.300 de beculeţe, iluminatul festiv costând aproximativ 175.000 de euro.

Ea a explicat că în ultimele luni s-au economisit mai multe milioane de euro din contracte, astfel că poate fi alocată "o sumă mică pentru ca Bucureştiul să fie ornat frumos de Paşte”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.