Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a subliniat, miercuri, de ZIua Biodiversităţii, că planeta trece printr-o triplă criză, din care declinul biodiversităţii reprezintă un punct central, alături de schimbări climatice şi poluare.
Ziua Biodiversităţii a fost sărbătorită, miercuri, în cadrul celei de-a XXVII-a Conferinţe a Părţilor (COP27).
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Meidului, discuţiile s-au concentrat pe impactul schimbărilor climatice asupra biodiversităţii şi modalităţile de mobilizare a acţiunilor globale faţă de provocările de a stopa pierderea biodiversităţii şi de a reduce impactul schimbărilor climatice şi al poluării.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Schimbările climatice sunt doar unul dintre factorii determinanţi ai declinului de biodiversitate, alături de intensitatea şi schimbarea destinaţiei terenului, poluare şi speciile invazive. Vorbim, în fapt, despre o triplă criză planetară pe care Planeta noastră o traversează, din care declinul biodiversităţii reprezintă un punct central, alături de schimbări climatice şi poluare. România pledează pentru un efort concret şi sporit la nivel mondial menit să abordeze crizele interconectate în materie de climă, biodiversitate şi poluare şi va colabora cu parteneri care împărtăşesc aceeaşi viziune. Este esenţial să luăm măsuri urgente atât la COP27, la Sharm El-Sheikh cât şi în cadrul Conferinţei ONU privind biodiversitatea de la Montreal, pentru menţinerea obiectivului de limitare a încălzirii globale la 1,5°C şi adaptarea la schimbările climatice. Întărirea angajamentului în ceea ce priveşte tranziţia verde, eliminarea treptată a dependenţei de combustibilii fosili din Rusia prin dezvoltarea accelerată a energiei din surse regenerabile, şi diversificarea surselor de aprovizionare cu energie vor contribui la securitate energetică a Europei şi sustenabilitatea planetei”, a declarat ministrul Tanczos Barna.
Ministerul a precizat că, în cadrul evenimentului intitulat “Speranţă - Soluţii şi beneficii pentru biodiversitate, climă şi oameni”, au fost prezentate abordările şi studiile de caz de succes în care biodiversitatea a fost gestionată în faţa provocărilor schimbărilor climatice, precum şi în ceea ce priveşte gestionarea biodiversităţii prin conservare, restaurare a terenurilor, combaterea deşertificării şi utilizarea durabilă care conduc la beneficii pentru atenuarea şi adaptarea la climă. Totodată, are loc lansarea iniţiativei Preşedinţiei COP27 privind soluţiile bazate pe natură.
”Realităţile de la nivel geopolitic şi de pe piaţa energiei ne obligă să accelerăm drastic tranziţia către o energie curată şi să mărim independenţa energetică a Europei faţă de furnizorii care nu sunt de încredere. Din 2019, aproximativ 1 milion de specii se confruntă deja cu extincţia, multe dintre ele fiind în pericol să dispară în mai puţin de 10 ani, cu excepţia cazului în care se iau măsuri pentru a reduce intensitatea factorilor care duc la pierderea de biodiversitate. În acest context, la nivel UE au fost propuse, prin Strategia UE privind Biodiversitatea pentru 2030, obiective foarte ambiţioase în ceea ce priveşte conservarea mediului. În calitate de cel mai mare contribuitor la finanţarea combaterii schimbărilor climatice la nivel mondial, UE şi statele sale membre sunt responsabile pentru o parte importantă a eforturilor globale de combatere a crizei climatice Implementarea ţintelor UE prin strategia europeană privind biodiversitatea a fost asumată de România prin Programul de Guvernare 2021 – 2024”, a subliniat ministrul român al Mediului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.