Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunţă, luni seară, că reprezentanţii Comisiei pentru Petiţii din Parlamentul European vor veni în România pentru a le fi prezentată situaţia referitoare la gestionarea populaţiei de urs brun.
”UDMR aduce Comisia pentru Petiţii din Parlamentul European pentru a-i prezenta la faţa locului provocările legate de gestionarea populaţiei de urs brun”, a scris, luni seară, pe Facebook, ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Acesta precizează că reprezentanţii Comisiei vin în România la propunerea europarlamentarului Loránt Vincze.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Unul dintre obiectivele vizitei de documentare este investigarea petiţiei prin care liderii consiliilor judeţene Harghita, Covasna, Mureş şi Braşov au atras atenţia factorilor de decizie de la Bruxelles asupra problemelor cauzate de populaţia de urs brun din România. La Sfântu Gheorghe, împreună cu autorităţile locale, experţi şi ONG-uri, vom avea ocazia să arătăm cu ce se confruntă zilnic locuitorii din regiune, ce pagube şi atacuri asupra vieţii oamenilor au avut loc în ultimii ani”, a mai transmis ministrul.
Potrivit acestuia, la nivel naţional, se lucrează la implementarea unui pachet complex de măsuri privind gestionarea speciei de urs.
”Am reglementat intervenţia imediată în caz de urgenţă, ajutăm populaţia în achiziţia gardurilor electrice şi am realizat un studiu de estimare a populaţiei, pe baza căruia introducem cote de prevenţie focusate în zonele de risc. Şi aceste măsuri vor fi prezentate comisiei în cadrul vizitei”, a mai transmis ministrul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.