Imaginile suprinse de camerele video din staţiile de metrou Dristor şi Costin Georgian arată că tânăra care a fost împinsă de femeie la staţia Costin Georgian a opus rezistenţă, la un moment dat chiar s-ar fi luptat cu agresoarea şi a reuşit să fugă. Cealaltă tânără, de 25 de ani, a fost pândită de femeie într-un moment în care nu era atentă, butonând telefonul mobil, a fost împinsă şi a căzut pe şine în momentul în care trenul ieşea din tunel. Ea ar fi reuşit să se ridice, dar femeia ar fi împins-o cu piciorul şi a căzut, fiind lovită de tren, afirmă surse judiciare. Conform acestora, femeia a fost incoerentă la audieri, iar primele concluzii sunt că ar avea probleme psihice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că femeia, care se numeşte Magdalena Şerban şi este din Craiova, a fost incoerentă pe toată durata audierilor, nefurnizându-le anchetatorilor nicio informaţie despre faptele comise. Prima ipoteză a anchetatorilor este că femeia are probleme psihice şi a fost întrebată dacă a fost internată la un spital de psihiatrie, negând.

Ea le-a spus anchetatorilor că nu are o locuinţă şi că a dormit de mai multe ori în Gara de Nord, iar în ultima perioadă a locuit la un prieten, fără a le putea indica anchetatorilor adresa acestuia. Ea a spus că nu ştie adresa, dar ştie să ajungă acolo.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Conform unor surse judiciare, în imaginile video cu primul incident, petrecut la staţia de metrou Costin Georgian, se poate observa că femeia a împins-o pe victimă de trei ori, nereuşind să o arunce pe şine. Victima ar fi opus rezistenţă, iar la un moment dat s-a şi luptat cu agresoarea, reuşind într-un final să fugă.

În cazul celui de-al doilea incident, de la staţia Dristor, imaginile arată că tânăra de 25 de ani a fost împinsă  şi a căzut pe şine exact la momentul la care trenul a ieşit din tunel. Tânăra a reuşit să se ridice, pe şine, dar suspecta ar fi împins-o cu piciorul, iar victima a căzut din nou, fiind lovită de metrou. La acel moment, ân staţia de metrou se aflau puţine persoane.

Femeia, în vârstă de 36 de ani, a fost reţinută de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti miercuri dimineaţă, după ce a fost audiată timp de câteva ore la sediul Poliţiei Capitalei.

Conform reprezentanţilor Poliţiei Române, la audieri femeia s-a recunoscut în imaginile video, dar nu a explicat de ce a făcut aceste gesturi.

Ea a fost dusă în arestul Poliţiei Capitalei.

Femeia - în vârstă de 36 de ani - a fost prinsă de poliţişti ai Brigăzii de Poliţie Transport Public Bucureşti în noaptea de marţi spre miercuri şi dusă la sediul Direcţiei Generale de Poliţie Bucureşti. Ea a fost identificată în baza imaginilor de pe camerele video din metrou. Poliţia a transmis apoi semnalmentale acesteia, cerând şi sprijinul populaţiei pentru găsirea ei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.

"Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au comis faptele. Mulţumim tuturor pentru implicarea şi spiritul civic manifestat în acest caz. Vă asigurăm că fiecare mesaj al dumneavostră a fost analizat şi verificat de specialiştii instituţiei noastre", a transmis Poliţia Capitalei, după ce femeia a fost prinsă.

O tânără în vârstă de 25 de ani a murit marţi seară, în staţia de metrou Dristor, după ce a căzut în faţa unei garnituri de metrou, iniţial suspectându-se că a fost vorba despre o sinucidere. Poliţia Capitalei a anunţat, după câteva ore, că tânăra a fost de fapt împinsă de o altă femeie şi a făcut publice imagini cu ea.

Femeia încercase un gest similar în staţia Costin Georgian, cu puţin timp înainte, când a împins o altă tânără, dar aceasta nu a păţit nimic. Conform Poliţiei, cea care a fost prima ţinta agresiunii a făcut reclamaţie în jurul orei 20:00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.