Peste 1.500 de oameni, printre care şi unii cu vârste mai mari de 50 de ani, s-au înscris, până joi după-amiază, la concursurile organizate de Poliţia Capitalei pentru cele 200 de posturi de agenţi de ordine publică. Unii dintre candidaţi spun că au venit pentru că locul de muncă este stabil, iar salariul nu întârzie.
Aglomeraţie mare pe trotuarele din faţa Poliţiei Capitalei. Miercuri după amiază, coada celor care doreau să se înscrie la concursurile pentru poliţişti se întindea pe aproximativ 80 de metri între Calea Victoriei şi intrarea în Poliţia Capitaliei de pe strada Eforie, reunind peste 300 de persoane. În faţa clădirii alăturate se formase o altă coadă, de aproximativ 100 de persoane, care se înscriseseră deja şi aşteptau, în soarele arzător al celei mai calde zile din acest an, să facă vizita medicală.
Unii dintre cei care stau la coadă nu mai sunt la prima tinereţe, dar cred că este momentul pentru o reorientare în carieră.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Vlad Nae se află în coada mai puţin numeroasă, a celor care aşteaptă să intre la controlul medical. Mulţi dintre cei care vor să se înscrie se pun în spatele lui, în speranţa că s-au aşezat la rândul unde vor aştepta mai puţin. După ce a stat trei ore în soarele dimineţii, acum Vlad Nae le poate explica tuturor că trebuie să meargă la cealaltă coadă şi le dă detalii despre cum decurge procedura şi ce acte le sunt necesare.
„Pentru viitor. E un job stabil. Sunt respectat, faţă de alte domenii. N-am neapărat o secţie unde aş vrea. Rutiera e OK. Nu aş vrea criminalistică pentru că nu sunt pregătit momentan şi cine ştie ce cazuri întâlnesc. O să mă decid, nu ştiu exact. Important este să iau examenele”, spune Vlad.
„Mereu mi-a plăcut uniforma albastră, respectul pe care îl impune rigoarea muncii în poliţie”, spune şi Alina Ion.
Un alt tânăr, care nu vrea să-şi dezvăluie identitatea, este şi mai pragmatic: „Normal că vin pentru un salariu pe care îl iei la timp, pentru un loc de muncă stabil şi o pensionare care vine când încă mai ai de trăit (Reporter: unii ar fi răspuns că vor să prindă cât mai mulţi infractori) Pentru asta vrea poliţia să ne ia. Tu m-ai întrebat pentru ce vreau eu să vin la poliţie”.
„Poliţia Capitalei scoate la concurs 200 de locuri, 194 pentru civili şi şase pentru reîncadrări. Acestea sunt la structuri de ordine şi siguranţă publică de la secţiile de poliţie. Practic, vor fi agenţi de ordine şi siguranţă publică.. (…) Vor fi programaţi la examenul psihologic, iar proba fizică va consta în abdomene şi alergare de rezistenţă 1000 de metri, după care va avea loc proba scrisă, ce constă într-un examen grilă, pe data de 14 mai”, a declarat inspectorul Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei pentru News.ro.
Poliţia Română a scos la concurs 1.900 de posturi, dintre care 1.854 vor fi ocupate prin angajări din sursă externă, iar 46 prin reîncadrări de personal.
Pot participa la concurs persoanele care sunt absolvente de liceu, cu diplomă de bacalaureat, au înălţimea de minimum 1,65 metri - bărbaţii - şi 1,60 metri - femeile - şi deţin permis de conducere categoria „B”.
Înscrierile pentru concurs se fac personal, indiferent de localitatea unde îşi are domiciliul candidatul şi doar la unităţile de recrutare în al căror stat de organizare se regăseşte postul/ structura pentru care optează fiecare candidat (de exemplu, candidaţii care doresc să se înscrie la concurs la D.G.P.M.B. nu pot depune cerere la un inspectorat de poliţie judeţean), până la data de 8 aprilie.
Celelalte posturi scoase la concurs sunt repartizate la posturile de Poliţie Rurală din inspectoratele judeţene.
Pentru reîncadrare se caută persoane care au avut calitatea de agent de poliţie şi pot fi reîncadrate, în conformitate cu prevederile art. 9, alin.2 din Legea 360/2002 din Statutul Poliţistului cu modificările şi completările ulterioare, după încetarea raporturilor de serviciu din diferite motive (la cerere, prin demisie, numirea într-o altă funcţie publică, pierderea capacităţii temporare de muncă sau în urma reorganizărilor instituţionale).
”Îţi doreşti o carieră plină de provocări? Cariera de poliţist este exact ceea ce cauţi. Eşti o persoană onestă, ai o atitudine pozitivă, poţi relaţiona uşor cu alte persoane, poţi să lucrezi eficient ca membru al unei echipe, dar să fii eficient şi în munca individuală, îţi doreşti să te perfecţionezi în permanenţă, poţi să cântăreşti o situaţie şi să decizi asupra celui mai potrivit mod de acţiune, eşti pregătit să lucrezi în schimburi şi să faci faţă unor situaţii care pot implica un grad de pericol fizic? Vino şi alătură-te echipei Poliţiei Române”, se arată în anunţul de pe site-ul instituţiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.