Un tânăr din Braşov diagnosticat cu tensiune arterială pulmonară şi care supravieţuia conectat la un aparat cu oxigen a murit luni seară, la Institutul Marius Nasta din Capitală. El aştepta de doi ani să facă un transplant de plămâni, deşi strânsese banii pentru operaţie în urma unei campanii de donare iniţiată pe Facebook. La începutul lunii mai, tânărul de 29 de ani scria pe pagina sa de Facebook, că a găsit o clinică în India la care poate să se opereze şi punea la punct ultimele detalii pentru călătorie. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că nu are detalii despre clinica din India, însă din informaţiile sale, tânărul fusese evaluat şi primise acceptul pentru transplant în una dintre ţările Eurotransplant, însă a fost prea târziu pentru el.
Călin Farcaş a murit luni seară. Starea lui se deteriorase în ultimele zile şi suferea şi de insuficienţă cardiacă, potrivit Digi24. Avea 29 de ani.
În luna aprilie, tânărul a vrut să tragă un semnal de alarmă asupra cazului său şi a organizat un protest în faţa Spitalului Judeţean Braşov. A deschis şi o pagină de donaţii pe Facebook, iar în câteva zile a strâns 200.000 de euro.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În luna mai, Călin Farcaş a scris pe pagina sa de Facebook că a găsit o clinică în India unde să se opereze şi punea la punct ultimele detalii ale călătoriei. El scria că a contactat ambasada şi că a depus documentele necesare pentru obţinerea paşaportului.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, s-a declarat mâhnită şi a spus e imposibil de răspuns la întrebarea de ce a murit Călin Farcaş. Pintea a precizat că nu ştia de clinica din India de care vorbea tânărul, însă din informaţiile pe care le are, Călin Farcaş fusese evaluat săptămâna trecută şi avea acceptul de transplant în străinătate, însă se pare că a fost prea tţrziu pentru el.
„Este foarte trist. Răspunsul la întrebarea de ce a murit este... cam imposibil de dat în acest moment, dar vă pot da detalii legate de acest aspect. România are un protocol valabil cu Eurotransplantul. România chiar a cedat doi plămâni Eurotransplantului, pentru că nu erau compatibili cu pacienţii înscrişi pe listele din România. Avem un ordin care spune că pacienţii care nu pot fi transplantaţi în România din cauza complicaţiilor se pot transplanta în străinătate. Din informaţiile pe care le am, Călin Farcaş a fost evaluat săptămâna trecută la Sf. Maria şi i s-a dat acceptul de transplant în străinătate. I s-a dat acceptul de transplant în străinătate, categoric în ţările Eurotransplantului cu care România are un protocol şi cărora România le dă organe, atâta vreme cât ele nu sunt compatibile cu pacienţii înscrişi pe listele din România. (...) Din păcate, a fost prea târziu pentru el”, a declarat la Digi24 ministrul Sorin Pintea.
Ministrul Sănătăţii a mai spus că problema în România este donarea de organe. Pintea a adăugat că problema dotării este a ministerului, în timp ce lipsa conştientizării e problema tuturor.
„Eu cred că problema donării de organe e cea mai mare problemă. Apoi ar fi vorba de centrele de transplant care să facă multiple tipuri de transplant. Am început să facem transplant pulmonar, e un lucru extraordinar, cu toate inconvenientele, s-au făcut primii paşi, pacienţii trăiesc, sunt bine. Conştientizarea lipseşte, iar apoi dotarea. Dotarea e problema Ministerului Sănătăţii, conştientizarea e problema noastră, a tuturor”, a subliniat ministrul.
Sorina Pintea a vorbit, la Digi24, şi despre protocolul României cu Eurotransplant, spunând că într-o vreme acest protocol era ca şi inexistent.
„În primul rând, protocolul acesta nu a fost denunţat de Eurotransplant, dar într-o vreme el era ca şi inexistent. Ca să poţi beneficia de transplant în strainătate, şi ţara care semnează protocolul trebuie să contribuie cu organe. Până anul acesta, România nu a contribuit absolut deloc. Anul acesta am contribuit cu două organe, doi plămâni, prelevaţi de o echipă din Rotterdam şi o echipă din Germania, astfel încât urma ca şi pacienţii noştri să beneficieze de transplant în străinătate, prin reciprocitate. Am început să facem paşi abia anul acesta. Teoretic, ar fi putut beneficia de transplant pulmonar în ţările Eurotransplant, în condiţiile în care dosarul era trimis acolo, dosarul era evaluat, dar, v-am spus, informaţiile mele spun că el a fost săptămâna trecută evaluat şi i s-a dat acceptul”, a explicat Sorina Pintea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.