Sute de oameni stau la coadă, joi, la Serviciul Permise de Conducere din Capitală, o situaţie care se repetă de mai mult timp, cei care vin să îşi schimbe permisul sau să înmatriculeze o maşină fiind nevoiţi să aştepte mai multe ore până când ajung la ghişee. Ministrul Afacerilor Interne spune că problemele sunt complexe şi structurale, pentru care rezolvarea "va lua timp", şi cheamă prefecţii din Bucureşti şi Ilfov la discuţii pentru a găsi soluţii.
La sediul de pe Şoseaua Pipera din Capitală al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor s-a format încă de joi dimineaţă o coadă care se întinde până în curtea instituţiei.
Fie că vor să înmatriculeze o maşină, să îşi shimbe permisul de conducere expirat sau să se programeze la proba teoretică în vederea obţinerii acestuia, oamenii sunt nevoiţi să aştepte mai multe ore până ajung la ghişee.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Situaţia de la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor nu este nouă, încă din vară fiind zile în care oamenii sunt nevoiţi să aştepte la cozi foarte lungi.
Ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, a declarat joi, pentru News.ro, că problemele la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor sunt complexe şi structurale, iar rezolvarea lor „va lua timp”.
„Mâine dimineaţă (vineri, n.r.) am chemat prefecţii de la Ilfov şi Bucureşti, împreună cu conducerea Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, pentru a găsi soluţii. Problemele sunt complexe şi structurale, pentru care rezolvarea va lua timp, dar voi cere şi soluţii imediate, cu impact în zilele următoare”, a spus ministrul Dragoş Tudorache.
În vară, când la Direcţia Permise de Conducere erau foarte mulţi oameni care aşteptau la cozi, oficialii Ministerul Afacerilor Interne motivau creşterea numărului solicitărilor prin „prezenţa în România, în vacanţă, a unui mare număr de cetăţeni români care în mod normal lucrează în străinătate şi odată sosiţi în ţară îşi rezolvă şi problemele administrative”. Aceştia arătau că alte cauze ar fi debutarea programului Rabla în luna iunie, faţă de anii anteriori când a debutat în primăvară şi creşterea cu aproximativ 20% a numărului de absolvenţi ai şcolilor de şoferi, majoritatea fiind tineri şi intenţionând să-şi obţină permisul de conducere în perioada de vacanţă.
Oficialii Ministerului Afacerilor Interne explicau formarea acestor cozi şi prin faptul că, deşi a fost introdusă facilitatea plăţilor online, prin mandat sau virament bancar, majoritatea românilor preferă să plătească numerar la sediul instituţiilor care emit aceste documente.
Ministerul Afacerilor Interne prezenta atunci şi o analiză realizată pentru primele şapte luni ale anului, din care rezulta că a crescut cu 17%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul permiselor de conducere, certificatelor de înmatriculare şi plăcuţelor cu numere auto care au fost emise.
Oficialii ministerului arătau că, în primele şapte luni ale anului, au fost eliberate peste 1,1 milioane de permise de conducere, certificate de înmatriculare şi autorizaţii provizorii, însemnând cu 17% mai mult faţă de primele 7 luni ale anului trecut.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.