Un studiu lansat miercuri arată că doi din trei români sunt dispuşi să îşi ia un an sabatic, unul din doi este interesat de activităţi cu grad ridicat de pericol, în anul referendumului pentru definirea familiei, mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi s-au declarat deschişi către comunitatea LGBTQ, unul din trei români s-a declarat dispus să folosească o aplicaţie matrimonială, iar un sfert dintre cei chestionaţi sunt în căutare de ghidare spirituală sau religioasă.
Hunters, divizia de trenduri a companiei de cercetare Unlock Market Research, a lansat un studiu naţional care conturează noile tendinţe în stilul de viaţă al românilor. Datele au fost colectate timp de un an şi arată cum oamenii îşi regândesc modul în care trăiesc, ei declarându-se mult mai toleranţi, deschişi către nou, către experienţe de viaţă.
Studiul măsoară evoluţia anuală a trendurilor în gândirea şi comportamentul românilor, în special modul în care ei se raportează la rolurile sociale tradiţionale, la comunităţile din care fac parte, precum şi la presiunile tot mai mari pe care le impune ritmul alert de viaţă.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Printre altele, studiul relevă că mai degrabă femeile cu un nivel înalt de educaţie şi venituri peste medie sunt dispuse să îşi ia un concediu prelungit pentru a călători şi a trăi o vreme într-o cultură diferită sau pe un continent diferit dintre cei 67% români care au răspuns pozitiv la această întrebare. Tot femeile din aceeaşi categorie, în special cele cu vârste cuprinse între 16 şi 34 de ani, sunt mai deschise unei prietenii cu o persoană cu altă orientare sexuală decât a lor dintre cei 56% care au răspuns „da” sau „mai degrabă da”.
49% dintre românii care doresc să îşi testeze limitele prin activităţi cu grad ridicat de pericol (sărituri cu paraşuta, escaladă, parkour, drumeţii în zone greu accesibile etc.) sunt tineri cu vârste cuprise între 16 şi 34 ani, mai degrabă din Bucureşti, cu educaţie şi venituri ridicate.
Dintre cei 41% care au răspuns că sunt dispuşi să îşi facă un tatuaj sau să îşi monteze un piercing, majoritatea sunt femei, în general cu vârste cuprinse între 16 şi 34 ani, mai degrabă din Bucureşti, cu studii superioare şi venituri peste medie.
Persoanele care vor să facă parte din programul Couch Surfing (călătorii în străinătate în timpul cărora să se cazeze în casele unor necunoscuţi, dar şi primirea unor persoane necunoscute în propriile case) sunt în proporţie de 40% şi au venituri peste medie. În acest caz nu există diferenţieri pe vârstă sau gen ca la alte răspunsuri din acest studiu.
33% folosesc sau ar folosi o aplicaţie de dating/ serviciu matrimonial, ei fiind mai degrabă bărbaţi, cu venituri mari, preponderent cu vârste cuprinse între 25-34 ani, care locuiesc singuri, majoritatea în Bucureşti.
Tot 33% sunt dispuşi să aibă relaţii intime de scurtă durată (aventuri de o noapte) sau relaţii atipice (de exemplu relaţii deschise, cu mai mult de un partener etc.). Şi ei sunt de asemenea mai degrabă bărbaţi, 25-34 ani, care locuiesc singuri.
Tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 34 de ani se regăsesc în mai mare măsură între cei 27% care ar putea opta să îşi schimbe religia cu o alta de care s-ar simţi mai apropiaţi. Tendinţa este evidentă la tinerii cu vârste sub 24 de ani, în special la cei din Capitală, dar şi din Ardeal.
Unul din patru români (25%) apelează sau ar putea apela la servicii spirituale de la persoane precum vraci, şamani, mediumi, astrologi, guru etc. Cu asemenea opţiuni sunt mai mult femei cu venituri medii şi mari, mai degrabă din Bucureşti.
„Este foarte important să conştientizăm că oamenii îşi schimbă modul de viaţă şi implicit comportamentul social şi că în ultima vreme au devenit foarte preocupaţi de propria persoană, dar şi de relaţiile cu cei din jur. Sunt mult mai deschişi la noutăţi, la experienţe inedite, mai atenţi la cei de lângă ei, mai sociali. Este, dacă vreţi, o schimbare de paradigmă, care de mai mult timp vine dinspre noua generaţie şi care acum se reflectă la nivelul societăţii. Trendurile schimbării sunt, desigur, influenţate şi de evenimentele din spaţiul public, care iată sunt procesate şi duc la abordări noi în viaţa socială, neaşteptate chiar, după cum se reflectă în studiul nostru. Principalii actori şi decidenţi din societate, dar şi din companii, trebuie să ţină cont de aceste trenduri şi să le ia în considerare atunci când elaborează politici sociale şi strategii de business”, a transmis Adina Vlad, managing partner Unlock Market Research.
Cercetarea a fost desfăşurată în perioada decembrie 2017 – decembrie 2018, prin observare continuă a trendurilor, explorare calitativă în 12 focus-grupuri, precum şi cercetare cantitativă prin chestionare aplicate pe un eşantion reprezentativ de 1.000 de români, cu vârste cuprinse între 16 şi 55 ani, din mediul urban.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.