Viceprimarul municipiului Bucureşti, Stelian Bujduveanu, anunţă noi locuri de parcare în Bucureşti, fiind vorba despre o creştere cu 10% a locurilor disponibile.
”Bucureştenii vor avea la dispoziţie 1.384 de noi locuri de parcare în zona centrală a oraşului. Este o creştere cu 10% a numărului de locuri de parcare, numărul total al acestor facilităţi ajungând la 13.284”, a scris, joi seară, pe Facebook, viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu.
Potrivit acestuia, Primăria Capitalei a avizat, joi, prin Comisia Tehnică de Circulaţie a Municipiului Bucureşti, realizarea noilor locuri de parcare. Amenajarea se va face etapizat, începând de săptămâna viitoare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Locaţiile cu noile parcări sunt următoarele:
Carol Davila, Zona 1 - 60 locuri
Mircea Eliade - 63 locuri
Lacul Tei, Zona 1 - 97 locuri
Lacul Tei, Zona 2 - 113 locuri
Lacul Tei, Zona 3 - 119 locuri
Moineşti - 138 locuri
Viitorului - 23 locuri
Vergului, Zona 1 - 41 locuri
Vergului, Zona 2 - 72 locuri
Vergului, Zona 3 - 32 locuri
Felix, Zona 1 - 96 locuri
Felix, Zona 2 - 25 locuri
Matei Millo - 53 locuri
Polizu - 48 locuri
Piaţa Valter Mărăcineanu - 95 locuri
Oteteleşanu - 26 locuri
Bd. Basarabia - 283 locuri
În total: 1384 locuri.
”Prin programul de investiţii vom digitaliza serviciul, vom proteja traficul pietonal şi interzicem parcările pe trotuare. Facem ordine în această activitate, creştem capacitatea de parcare în zona centrală şi aducem venituri suplimentare pentru oraş”, a mai transmis viceprimarul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.