Buzăul va avea staţii automate de închiriere a bicicletelor, investiţia în valoare de 2, 5 milioane de euro fiind asigurată din fonduri europene, cu cofinanţarea Primăriei în valoare de 155 de mii de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit primarului municipiului Buzău, Constantin Toma, realizarea staţiilor automate de închiriere a bicicletelor face parte dintr-un proiect de mobilitate urbană.

Totul va fi gata anul viitor, când principalele artere din municipiu vor avea atât piste,  cât şi biciclete. Proiectul se ridică la 2, 5 milioane de euro, din bani europeni, Primăria urmând să aloce din fonduri proprii 155.000 de euro, reprezentând cofinanaţarea proiectului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Contractul are toate condiţiile îndeplinite. Suntem în pas cu lumea civilizată de a încuraja mersul pe jos, mersul cu bicicleta, mersul cu mijloacele de transport în comun.”, a declarat primarul Constantin Toma.

Primele staţii automate vor fi gata chiar de anul viitor, iar în paralel Primăria va continua amenajarea de piste pentru biciclete astfel încât o suprafaţă cât mai mare din oraş să fie acoperită de astfel de trasee speciale şi sigure pentru ciclişti. Primăria intenţionează ca piste de biciclete să fie pe 35 de km din oraş, pe străzile mari ale oraşului, dar şi în zonele industriale si în trei parcuri mari din oraş.

Fiecare staţie va fi supravegheată video şi va avea o trusă de depanare.  Închirierea vehiculelor se va face prin sistem ticketing.

Staţiile din care buzoienii vor putea închiria bicicletele, contra unei sume modice, sunt mobile şi vor putea fi relocate la nevoie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.