Un număr de 4.000 de copii din Bucureşti vor beneficia de un sprijin în valoare de 500 de lei pentru achiziţionarea unei perechi de ochelari, printr-un program care va fi lansat, luni, de Primăria Capitalei.
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, lansează, în 18 mai, proiectul "Clar - pentru copii", se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de instituţie.
"Este un nou proiect destinat sănătăţii bucureştenilor, mai ales într-o perioadă în care o parte dintre părinţi pot fi afectaţi financiar de epidemie: 4.000 de copii vor beneficia de sprijin financiar din partea Primăriei Capitalei pentru confecţionarea unei perechi de ochelari de vedere - rame şi lentile. Este alocată o sumă de maxim 500 de lei pentru fiecare beneficiar în parte. Continuăm astfel de forme de spriin pentru sănătatea copiilor şi a tuturor bucureştenilor, întrucât este un domeniu prioritar pentru noi", a spus primarul general, Gabriela Firea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Înscrierile vor începe în 18 mai şi se vor desfăşura online, pe site-ul https://clar.assmb.ro (la Secţiunea "Înscriere în proiect”). Tot pe site-ul ASSMB se află lista cu unităţile afiliate proiectului, regulamentul, documente-tip şi alte detalii utile pentru înscriere.
Conform PMB, vor beneficia de acest proiect copiii cu vârsta până la 17 ani cu domiciliul stabil sau viză de reşedinţă în Bucureşti, obţinută cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii de aplicare în cadrul proiectului. De asemenea, solicitanţii trebuie să aibă recomandare medicală de la oftalmolog.
Proiectul se va derula în perioada 2020-2021 şi are ca obiectiv remedierea problemelor de vedere în rândul copiilor.
Proiectul "Clar - pentru copi" a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 57/14.02.2020, iar valoarea totala a acestuia este de două milioane de lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.