Spitalul Judeţean Timişoara va face teste de COVID-19, la cerere, pentru oricine doreşte, contra cost, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra. Deocamdată nu a fost stabilit un preţ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Venim şi cu sprijin pentru kituri de testare pentru că este foarte important să testăm cât mai multă populaţie, fie că discutăm de cei implicaţi în mod direct în prima linie, fie că discutăm de populaţie care doreşte să se testeze din propria initiaţivă, că vor să facă anumite deplasări. Pentru că, totuşi, trebuie să ne gândim, chiar dacă trecem de la o stare de urgenţă la o stare de alertă, trebuie să fim cu grijă în ceea ce înseamnă această stare de alertă şi măsurile care se vor pune în aplicare la nivel de populaţie”, a declarat preşedintele CJ Timiş, Călin Dobra, la inaugurarea unul nou laborator pentru testarea COVID-19, deschis la Spitalul Judeţean Timişoara.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Deocamdată nu există un cost al acestor teste, dar acesta urmează să fie stabilit în perioada următoare.
 
"Această opţiune (de testare contra cost - n.r.) este deschisă, într-adevăr, teoretic, încă de săptămâna viitoare un cetăţean va putea veni. Însa noi trebuie să parcurgem câţiva paşi, din păcate birocratici, pentru a permite acest lucru. Paşii sunt următorii: Laboratorul este acreditat, are autorizaţie de funcţionare, avem aparatură, avem kituri, dar trebuie calculat un traif care este tariful normal şi nu un tarif comercial, cum fac laboratoarele private, pentru că noi nu suntem laborator privat, suntem laborator de stat şi vrem, aşa cum a spus şi domnul preşedinte al CJ Timiş, să oferim ocazia oamenilor care doresc să călătorească în afara ţării sau care doresc pur şi simplu să îşi verifice starea de sănătate să îşi poată face un astfel de test la un preţ care este cât de cât accesibil”, a declarat Raul Pătraşcu, managerul Spitalului Judeţean Timişoara.
 
Potrivit lui Pătraşcu, legislaţia permite testarea la cerere.
 
"Legislaţia permite testarea la cerere. Doar pentru testele decontate de Ministerul Sănătăţii, acele teste trebuie să intre în definiţiile de caz care sunt elaborate de INS, dar în afara acelor bani decontaţi de Ministerul Sănătăţii, sigur că orice spital poate să o facă, aşa cum am făcut şi noi, de altfel, am făcut parteneriate cu alte entităţi pentru a ne testa personalul medical. Noi am început încă de la sfârşitul lunii martie, să testăm secţie cu secţie oamenii din linia întâi, nu doar cei din Zona Roşie, de la Maternitatea Bega, dar şi cei din Zona Galbenă, cât şi secţiile normale ale spitalului, astfel încât să le oferim o măsură sporită de siguranţă că sunt protejaţi la nivelul spitalului şi că ne pasă de dânşii. Şi am putut face atâta timp cât există un cadru legislativ şi banii nu sunt decontaţi de la Ministerul Sănătăţii”, a mai spus Pătraşcu.
 
Managerul Spitalului Judeţean Timişoara a mai adăugat că din 4.300 de cadre ale unităţii medicale, 20 care erau asimptomatice au fost depistate cu noul coronavirus.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.