Societatea de Transport Bucureşti precizează că, de la începutul lunii martie, şase angajaţi au fost confirmaţi cu coronavirus, iar contaminarea a fost generată de contactul cu persoane infectate, din afara locului de muncă.
”Începând cu data de 11 martie 2020 şi până în prezent, şase angajaţi ai STB SA au fost depistaţi pozitiv la testul pentru virusul SARS COV 2, iar dintre aceştia unul este deja vindecat şi se află în izolare. STB SA precizează că, în fiecare dintre cazuri, contaminarea a fost generată de contactul cu persoane infectate din afara spaţiilor aferente locului de muncă, toţi angajaţii fiind spitalizaţi, iar colegii cu care au intrat în contact fiind imediat izolaţi. Astfel, în total, 80 de salariaţi au fost în izolare, în diverse perioade de timp, în prezent fiind în izolare doar şapte angajaţi, iar starea lor este stabilă”, precizează Societatea de transport din Capitală.
Primul caz din STB SA a fost confirmat pozitiv data de 06.04.2020, fiind un angajat al Uzinei de Reparaţii, prezentând simptome la câteva zile după ce a revenit din concediu petrecut într-o ţară străină.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Alte două cazuri sunt doi şoferi – tată şi fiu – de la autobaza Ferentari, tatăl fiind primul care a manifestat simptome după revenirea din zile libere, la 13.04.2020, fiul său fiind confirmat pozitiv cu Sars Cov 2 la data de 20.04.2020.
Al patrulea caz este un şofer de autobuz de la Autobaza Giurgiului, confirmat la 16.04.2020, când se afla în timpul zilelor libere, iar al cincilea caz este o femeie, operator de date de la Depoul Militari confirmată pozitiv la 20 aprilie, împreună cu soţul său.
Cel de-al şaselea caz este un electrician de la Depoul Alexandria, care a fost infectat în familie.
STB SA afirmă că este ”printre primele societăţi comerciale care a luat măsuri ferme pentru reducerea riscului de contaminare atât în rândul călătorilor, cât şi al salariaţilor, prin dezinfectarea vehiculelor cu substanţe care distrug virusurile, dar şi a spaţiilor de lucru şi a staţiilor şi mobilierului aferent pe care le are în administrare”.
”Au fost achiziţionate în regim de urgenţă atomizoare şi materiale necesare pentru efectuarea dezinfecţiei în clădiri şi mijloacele de transport în comun si materiale/ echipamente de protecţie individuală pentru toţi salariaţii. Permanent sunt aduse la cunoştinţa tuturor direcţiilor din STB SA, reglementările stabilite şi ordonanţele militare emise, iar la nivelul STB SA răspândirea noului coronavirus este prevenită prin supravegherea activă, depistarea timpurie, izolarea, tratamentul cazurilor şi urmărirea contactelor. De la începutul lunii martie, STB SA prin Compartimentul Situaţii de Urgenţă, a luat primele măsuri de prevenire şi informare permanentă a salariaţilor şi a călătorilor, prin mijloacele de informare video şi audio existente în mijloacele de transport în comun. STB SA dă asigurări că salariaţii săi fac permanent eforturi pentru transportul călătorilor în condiţii de siguranţă”, anunţă compania.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.