Sindicatul Poliţiştilor Dolj este de părere că tânărul poliţist cu vechime de mai puţin de un an care l-a oprit pe autorul accidentului de la 2 Mai şi l-a lăsat să plece fără a-l testa pentru droguri este „Acarul Păun” în ancheta internă derulată în urma accidentului de la 2 Mai în care doi tineri au murit. Sindicaliştii consideră că tânărul poliţist este „executat în piaţa publică” deşi „şi-a făcut treaba exact atât cât îi permiteau atribuţiunile din fişa postului”. „Aşa cum se întâmplă de ani de zile, comisarii detergent de la Corpul de Control au descoperit Acarul Păun! Trebuia sacrificat cineva care nu prea are cum să se apere! Dragi cetăţeni ai Românie, acest poliţist este executat în piaţa publică chiar de către cei doi şefi care trebuiau demişi din prima secundă, chestorii Bogdan Despescu şi Matei Benone”, scriu sindicaliştii, într-un mesaj postat pe Facebook.
Într-un lung mesaj al cărui preambul este „Când un clovn se mută într-un palat, el nu devine rege, ci palatul se transformă în circ!”, Sindicatul Poliţiştilor Dolj îşi exprimă, pe Facebook punctul de vedere cu privire la consecinţele accidentului de la 2 Mai asupra factorilor de decizie din Ministerul Afacerilor Interne.
„De câteva zile societatea civilă aruncă anatema asupra poliţistului care l-a depistat pe tânărul aflat, sau nu, sub influenţa substanţelor stupefiante, şi l-a lăsat să plece la volanul autoturismului de la Postul de poliţie Vama Veche. Mai mult, şefii poliţistului care ar fi trebuit demişi imediat după producerea accidentului, trimit Corpul de Control la Constanţa şi îl execută public pe agentul de poliţie, aducându-ne aminte despre povestea tristă a acarului Păun! (...) Aşa cum se întâmplă de ani de zile, comisarii detergent de la Corpul de Control au descoperit Acarul Păun! Trebuia sacrificat cineva care nu prea are cum să se apere! Dragi cetăţeni ai României, acest poliţist este executat în piaţa publică chiar de către cei doi şefi care trebuiau demişi din prima secundă, chestorii Bogdan Despescu şi Matei Benone.
Nu există vreun poliţist sănătos la cap din Poliţia Română care să găsească într-un autoturism condus de un cetăţean substanţe despre care există suspiciuni rezonabile că sunt droguri şi să nu solicite testarea conducătorului auto cu drugtestul! Dacă cineva din ţara asta crede că acel dispecer poate face ceva de capul lui este un mare naiv! Să anunţi patru destituiri ale unor executanţi ai lui Bogdan Despescu, dar să nu îl ,,execuţi” pe păpuşarul Bogdan Despescu, chiar că acesţi politicieni ne cred proşti! Destituiţi din funcţiile publice trebuie să fie secretarul de stat chestorul Bogdan Despescu şi şeful I.G.P.R., chestorul Matei Benone”, scrie Sindicatul Poliţiştilor Dolj pe Facebook.
Colegii tânărului poliţist afirmă că acesta „şi-a făcut treaba exact atât cât îi permiteau atribuţiunile din fişa postului”.
„Tânărul poliţist de la ordine publică, fără experienţă, detaşat pe litoral de la Bucureşti, îl opreşte pe băiatul omului de afaceri constănţean, controlează autoturismul unde găseşte o tigaretă şi câteva pastile. Pentru că nu are calitatea de poliţist rutier, acesta sună la dispecerat, având în vedere că şoferul trebuie testat cu un etilotest pentru consum de băuturi alcoolice şi cu un drugtest deoarece în autoturism s-au găsit nişte substanţe despre care există suspiciuni ca ar putea fi droguri. Dispecerul îi spune că nu are nu niciun echipaj de poliţie rurieră disponibil.Poliţistul detaşat de la Bucureşti, fără experienţă, solicită, încă o dată, un echipaj de la rutieră. Nu se deplasează nimeni de la rutieră pentru că dispecerul îi spune că sunt la Blocada. Poliţistul cu lipsă de experienţă solicită prezenţa poliţiştilor de la BCCO, dar dispecerul refuză să îi anunţe şi îi spune agentului să lase drogurile într-un plic la Postul de Poliţie din Vama Veche. Acest tânăr poliţist şi-a făcut treaba exact atât cât îi permiteau atribuţiunile din fişa postului!”, se mai arată în mesajul sindicatului.
Poliţiştii membri ai sindicatului din Dolj îl critică pe chestorul Bogdan Despescu, despre care spun că „se ascunde în spatele instituţiei, cum face de 8 ani de zile, şi pentru că este mut nu ne poate spune cine sunt ceilalţi doi tineri aflaţi în autoturismul omului de afaceri la momentul depistării! Sau de ce etilotestul era ascuns în containerul de la marginea comunei Vama Veche!”:
Sindicaliştii ironizează şi acţiunea ”Blocada”, una dintre cele mai mari campanii derulate în trafic de Poliţie, ei spunând că aceasta este „o invenţie comunistă chiar a chestorului secretar de stat Bogdan Despescu, blocada, rocada sau trepanata este o mare prostie prin care poliţiştii, şi aşa foarte puţini, sunt angrenaţi în nişte activităţi care nu au vreo finalitate, lăsând descoperite zone foarte mari din oraşe sau comune”.
„O prostie patentată la nivel înalt chiar dacă au fost prezentate foarte multe contraargumente solide! Despre Despescu, Matei şi Bode nimeni nu vorbeşte! Cei trei gropari ai Poliţiei Române au distrus această instituţie. Şef al I.P.J. Constanţa a fost, nu cu mulţi ani în urmă, chiar nemuritorul Bogdan Despescu! Iar la şefia acestui inspectorat este chiar unul dintre protejaţii nemuritorului Bogdan Despescu! (...) În ultimii 8 ani, de când Ministerul de Interne este condus de către nemuritorul Bogdan Despescu, profesioniştii sunt prigoniţi prin tot felul de cercetări disciplinare, sau penale, inventate, sunt sancţionaţi, sunt mutaţi sau sunt pensionaţi, iar în funcţiile de conducere din Poliţia Română sunt înşurubaţi, cu largul concurs al nemuritorului Bogdan Despescu, tot felul de incompetenţi cocoşaţi, obedienţi politicului aflat la butoane. Toţi miniştri de interne din ultimii 8 ani au fost nişte marionete penibile pe care nemuritorul Bogdan Despescu i-a distribuit în roluri secundare în comedia divină pe care încă o regizează. Incompetenţa a fost ridicată la rang de artă în Poliţia Română de acest păpuşar! (...) Cei care au greşit la Constanţa cu siguranţă vor plăti! Să sperăm că o să plătească şi cei care patronează acest sistem infect! Dottore, nici nu ştii, cât de mic începi să fii!”, conchide sindicatul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.