Sindicatul Europol reclamă ”o amplă acţiune de intimidare a poliţiştilor rutieri care aplică Avertisment”, susţinând că şeful Brigăzii Autostrăzi din Poliţia Română a semnat o adresă prin care li se cere agenţilor să precizeze motivul aplicării acestor avertismente, ”într-un demers fără precedent de a-i determina, subliminal, să acorde doar amenzi”. ”Solicităm tuturor poliţiştilor care lucrează la nivelul structurilor de Poliţie Autostrăzi să nu dea curs acestei «mizerii» de adrese sau să consemneze în raport faptul că toate sancţiunile au fost aplicate cu respectarea OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor”, adaugă sindicaliştii.
”În Poliţia Română tocmai a fost declanşată o amplă acţiune de intimidare a poliţiştilor rutieri care aplică „Avertisment”. Este pentru prima dată când se admite, în scris, faptul că poliţiştii sunt obligaţi să aplice amendă, indiferent de circumstanţe, cu afectarea gravă a independenţei agentului constatator care este singurul în măsură să aprecieze asupra faptei constatate”, arată Sindicatul Europol, miercuri, într-o postare pe Facebook.
Reprezentanţii sindicatului afirmă că şeful Brigăzii Autostrăzi din cadrul IGPR semnează o adresă prin care le cere poliţiştilor rutieri de la nivelul acestei structuri să ”argumenteze” motivul pentru care au aplicat avertismente într-un demers fără precedent de a-i determina, subliminal, să acorde doar amenzi”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Mai rămâne doar să stabilească concret şi «indicatorii de performanţă cantitativi» sau în traducere liberă norma de amenzi. Solicităm tuturor poliţiştilor care lucrează la nivelul structurilor de Poliţie Autostrăzi să nu dea curs acestei «mizerii» de adrese sau să consemneze în raport faptul că toate sancţiunile au fost aplicate cu respectarea OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor”, transmite sindicatul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.