Sindicatul Europol a transmis, vineri seară, că, odată cu intrarea în vigoare noii Hotărâri de Guvern prin care poliţiştii vor trebui să verifice tipul şi calitatea măştilor de protecţie purtate de populaţie, aceştia îşi vor putea asigura un al doilea job. ”Printre cele mai de interes meserii sunt cele de: croitor-filator, inginer textil, designer vestimentar şi specialist în microfibre”, au transmis sindicaliştii.
”Poliţiştii vor avea un al doilea job: croitor-filator şi specialist în microfibre”, au scris, vineri seară, pe Facebook, reprezentanţii Sindicatului Europol.
Potrivit acestora, odată cu intrarea în vigoare a noii Hotărâri de Guvern prin care poliţiştii vor trebui să verifice tipul şi calitatea măştilor de protecţie purtate de populaţie, ”aceştia îşi vor putea asigura un al doilea job, în funcţie de îndemânarea fiecăruia”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Astfel, printre cele mai de interes meserii sunt cele de: croitor-filator, inginer textil, designer vestimentar şi specialist în microfibre. Aceştia vor putea da de asemenea sfaturi dacă tipul mască purtată se asortează cu pardesiul sau cu tocurile de la pantofi, putând acorda astfel calificative şi apreciind dacă oamenii au sau nu stil. Lăsând gluma la o parte, cam aceasta este situaţia ridicolă în care vor fi puşi colegii noştri de mâine când vor trebui să verifice tipul măştii şi calitatea materialului din care acestea sunt confecţionate”, au mai scris sindicaliştii.
Aceştia cer ministrului Bode ”o lecţie demonstrativă pentru toţi poliţiştii de verificare a măştii unei persoane”.
”Reiterăm faptul că poliţiştii nu au fost instruiţi şi nici nu au cunoştinţele necesare pentru acest tip de verificări aberante”, au mai transmis sindicaliştii.
HG prevede că, ”în toate spaţiile publice închise şi deschise, se poate institui obligativitatea purtării măştii de protecţie de tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere nasul şi gura, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare”.
Autorităţile au precizat că prevederea se referă la faptul că nu vor mai fi acceptate măştile textile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.