Liderii sindicatelor din educaţie au declarat joi, după discuţiile pe proiectul Legii salarizării unitare, că trebuie să se mai lucreze la grilele de salarizare, dar este foarte bine că şi angajaţii din învăţământ vor primi un voucher de vacanţă şi două salarii minime pe economie care înseamnă bani pentru hrană, iar gradaţiile de merit ar putea fi acordate unui număr mai mare de persoane. Sindicaliştii din educaţie susţin că dacă nu vom fi luaţi în seamă şi ei la fel ca cei din sănătate, înseamnă că nu şi-au atins ţelul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Va trebui să mai lucrăm pe grile, pentru că sunt anumite categorii omise. S-a aflat zilele trecute pentru cei din sănătate şi se va întâmpla şi în învăţământ, şi cei din învăţământ vor primi un voucher de vacanţă şi două salarii minime pe economie, care înseamnă bani pentru hrană. La gradaţiile de merit, s-a propus să se schimbe puţin principiul, în sensul de a se acorda pentru un număr mai mare de persoane”, a spus preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hancescu.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”, Marius Nistor, a precizat că sporurile se vor acorda de două ori pe an, la început de an şi la sfârşit sau în fiecare lună.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

“Este o decizie care poate fi luată ulterior. Deocamdată ni s-a prezentat doar varianta aceasta. Tot personalul din sistem va primi”, a adăugat Nistor.

Întrebat dacă problema deficitului de personal a fost luată în calcul la negocierile de la Ministerul Muncii, Marius Nistor a spus că discuţia de joi nu a vizat acest aspect.

“Este adevărat că este o problemă în sistem, avem aproximativ 5.000 de necalificaţi în acest moment, din cauza faptului că salariile sunt foarte mici. Sperăm ca prin noua grilă, care se va aplica până în 2021, aceste salarii să crească undeva spre 3.500 de lei, chiar mai mult”, a precizat liderul Federaţiei “Spriu Haret”.

Simion Hancescu a adăugat că o altă propunere făcută de sindicaliştii din educaţie este legată de traseul banilor, respectiv ca banii pentru sistemul de învăţământ să urmeze traseul Ministerul Educaţiei, inspectorat, unităţile de învăţământ şi să fie scoase din această ecuaţie consiliile locale.

“Ar însemna mai multă autonomie pentru unităţile de învăţământ. Trebuie să dai posibilitatea unui consiliu de administraţie să poată să îşi recompenseze angajaţii care lucrează mai mult şi mai bine”, a completat Marius Nistor.

Preşedintele Federaţiei “Alma Mater”, Anton Hadăr, a declarat că angajaţii din învăţământul superior vor o poziţie cât mai bună în grila de salarizare.

“În Legea 284, care nu s-a aplicat, eram undeva la un coeficient de peste opt, pe 15 niveluri. Acum, ne dorim să ajungem tot de la jumătatea grilei în sus, dacă vor fi 13 niveluri este clar că ne-am dori să fim peste 6,5, chiar 7. În momentul de faţă, suntem pe-aproape, mai avem de rezolvat unele lucruri”, a spus Hadăr.

Liderul sindical a precizat că ar trebui să existe şi un spor de performanţă academică, care să fie acordat celor care fac cu adevărat performanţă, care publică materiale în reviste de importanţă internaţională, astfel încât să existe un stimulant pentru aceia care produc rezultate foarte bune în universităţi.

“Cam în jur de 10-15 procente să fie acest spor, pentru vreo 20 la sută dintre colegii noştri. Ne-a mulţumit faptul că asistentul universitar a fost ridicat consistent în schemă, spre 3.000 de lei, de la 2.300, dar 3.000 de lei însemnând debutant. Cred că doamna ministru a înţeles dorinţa noastră de a avea salarii mari la început de carieră, pentru a putea atrage cât mai mulţi tineri în învăţământul superior românesc”, a adăgat Hadăr.

El a precizat că este foarte mulţumit că se vor da vouchere de vacanţă, un salariu minim în mână şi normă de hrană, 3.000 de lei pe an, începând de anul viitor.

“Dacă nu vom ajunge să fim luaţi şi noi în seamă, cei din învăţământul superior, ca şi cei din sănătate, pentru că în realitate, ştiţi foarte bine că noi îi producem pe cei din sănătate, înseamnă că nu ne-am atins ţelul. Pentru că altfel nu vor mai veni în învăţământul superior tineri şi poate vor prefera să rămână în medicină, să se facă doar medici. Or, avem nevoie şi de persoane care să instruiască medicii”, a mai spus Hadăr.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat după întâlnirea cu sindicatele din educaţie, că deocamdată nu există o concluzie în urma negocierilor, pentru că s-a stabilit să continue discuţiile şi săptămâna viitoare. Lia Olguţa Vasilescu a spus că trebuie ca, în final, toate sumele să se încadreze în anvelopa salarială de 32 de miliarde de lei, precizând că toţi bugetarii vor avea în sporuri un voucher de vacanţă şi două norme de hrană şi că va fi o distribuţie corectă a sporurilor, nu ca până acum. când şefi luau sporuri foarte mari faţă de restul angajaţilor.

Discuţiile privind proiectul Legii salarizării unitare au început luni, primii care au fost la negocieri fiind sindicaliştii din apărare şi ordine publică. Negocierile au continuat marţi cu sindicatele din sănătate, iar după discuţiile care au avut loc joi cu sindicaliştii din educaţie, vineri vor merge la Ministerul Muncii reprezentanţii instituţiilor de cultură şi federaţiile din cultură. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.