Spitalul Judeţean Sibiu a anunţat că a finalizat controlul în Secţia ATI pentru pacienţii COVID, după ce au apărut acuzaţii că aceştia erau legaţi de pat, şi a stabilit că "nu s-a constatat nicio abatere de la etica şi deontologia profesională medicală care să poată fi imputabilă personalului secţiei”. Astfel, s-a stabilit că unii pacienţi de la Terapie Intensivă sunt contenţionaţi, temporar, cu materiale sanitare conforme, fiind monitorizaţi atent. Totodată, reprezentanţii SJU Sibiu au arătat că, în situaţia în care va fi dezvăluită identitatea persoanei care a făcut aceste acuzaţii - o fostă angajată a spitalului- va fi solicitată retragerea sau anularea avizului de liberă practică al acesteia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Spitalul Judeţean Sibiu a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că în urma informaţiilor apărute în spaţiul public în luna martie potrivit cărora pacienţi cu COVID-19 internaţI în secţia ATI ar fi fost legaţi de pat, a început verificarea acestor aspecte. 
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Astfel, activitatea secţiei ATI COVID a fost analizată de o echipă de audit clinic intern, precum şi de către Consiliul Etic şi Consiliul Medical al spitalului, care au examinat toate elementele constitutive ale activităţii în vederea stabilirii, formulării şi redactării unor concluzii documentate şi a unor recomandări pertinente. 
 
"Este de menţionat că declaraţiile publicate fără o verificare în prealabil au adus importante prejudicii de imagine, atât spitalului, cât şi personalului medical şi au afectat acordarea serviciilor medicale, provocând un deficit de încredere a populaţiei cu privire la calitatea serviciilor medicale”, a transmis Spitalul Judeţean Sibiu. 
 
Echipa de audit din care au făcut parte Şeful Biroului Managementul Calităţii Serviciilor Medicale (MCSM) - medic primar, un medic primar ATI şi un reprezentat al compartimentului Audit Public Intern a constatat mai multe aspecte. Astfel, la nivelul Secţiei ATI (COVID şi NONCOVID) se aplică contenţionarea pacienţilor, procedură pentru care au fost achiziţionate materiale sanitare conforme.
 
Această procedură nu se aplică asupra tuturor pacienţilor ATI şi nu are caracter permanent. Au fost identificate erori cu caracter procedural, precum lipsa unui raport de analiză a eficacităţii procedurii de sistem privind contenţia pacienţilor şi nerespectarea prevederilor privind completarea Registrului de contenţie precum şi lipsa Formularului de consimţământ informat. 
 
În secţia de ATI pacienţii sunt monitorizaţi continuu, a precizat sursa citată.  
 
Echipa de audit a formulat mai multe recomandări pentru evitarea pe viitor a erorilor procedurale: înregistrarea contenţiei în Foaia de Observaţie Clinică Generală (FOCG), motivarea necesităţii contenţionării precum şi evidenţierea monitorizării pacientului contenţionat;
analiza modului de implementare a procedurii de contenţie şi discutarea ei în Consiliul medical al Spitalului, precum şi înfiinţarea şi completarea Registrului de contenţie şi menţionarea în cadrul acestuia a măsurilor întreprinse pentru anunţarea aparţinătorilor în cel mai scurt timp de la stabilirea necesităţii de contenţionare a pacientului; instruirea şi testarea periodică a întregului personal al secţiei implicat în activitatea de contenţionare a pacienţilor. 
 
De asemenea, analiza Consiliului Medical a arătat că nu toate foile de observaţie au fost parafate de şeful secţiei ATI, dar că acestea, în mare parte, au fost parafate si contra-parafate de medic specialist/primar ATI.  
 
"În toate foile analizate sunt completate rubricile privind statusul clinic şi funcţional al pacienţilor, sunt înregistraţi parametrii funcţiilor vitale, constantele biologice, evoluţia pacientului. Sedarea cu combinaţia Propofol + Fentanyl +/-  relaxant muscular a fost utilizată doar la intubaţi si ventilaţi mecanic. Modul de administrare şi dozele medicamentelor utilizate pentru sedare respectă recomandările din literatura de specialitate, din Ghidurile Societăţilor Internaţionale de profil si din Ghidul SRATI aprobat prin OMS nr. 1529/23.12.2010. Concluzia generală a Consiliului Medical este că pacienţii au beneficiat de o monitorizare atentă, aceasta fiind si înregistrată constant în Fişa de Terapie  Intensivă”, mai precizează comunicatul. 
 
Tot în cadrul Consiliului Medical a fost prezentat şi discutat raportul de analiză a infecţiilor nosocomiale întocmit de Serviciul de Prevenire a Infecţiilor Asociate Asistentei Medicale. Potrivit acestuia în secţia ATI I incidenţa IAAM a fost de 3,92%, în creştere uşoară comparativ cu anul 2019 (3,08%), situaţie înregistrată în context pandemic. Analiza statistică comparativă a incidenţelor lunare în anii 2019 şi 2020 nu a indicat diferenţe semnificative statistic, menţionează comunicatul.
 
În acest sens au fost făcute mai multe recomandări: reinstruirea şi respectarea Planului de măsuri pentru gestionarea riscului infecţios în ATI I şi în ATI modular; modificarea sistemului de supraveghere a IAAM in secţia  ATI I, cu supravegherea defalcată a ATI Covid de ATI non Covid.
 
Totodată, pentru diminuarea riscului infecţios în ATI modular se vor achiziţiona aparate de dezinfecţie continuă a aerului cu UV, în toate  zonele frecventate de pacienţi şi de personal în care nu se poate face dezinfecţia chimică a aerului, cu ritmul precizat în procedurile SCJUS.
 
De asemenea, Consiliul Etic s-a pronunţat cu privire la cele relatate în mass-media şi pe baza notelor explicative ale medicului şef ATI, medicului coordonator ATI-Covid şi asistentului şef ATI, precum şi luând în considerare protocoalele şi ghidurile de funcţionare specifice secţiei de terapie intensivă a formulat mai multe concluzii.
 
"Din punct de vedere al organizării şi funcţionalităţii modulului ATI Covid, nu s-a constatat nicio abatere de la etica şi deontologia profesională medicală care să poată fi imputabilă personalului secţiei. Afirmaţiile făcute în articolul de presă, sub protecţia anonimatului, de o fostă angajată a SCJU Sibiu care a lucrat în secţia ATI Covid constituie încălcări grave ale codului de etică şi deontologie profesională prin:  jignirea şi calomnierea profesională a medicilor ATI şi implicit a întregului personal din secţia ATI a SCJU Sibiu; blamarea şi defăimarea profesională a medicilor ATI ai SCJU Sibiu prin formularea unor acuzaţii ce nu pot fi probate; inducerea în eroare a opiniei publice prin aprecieri neconforme cu realitatea şi prin răspândirea de informaţii de natură să prejudicieze imaginea personalului medical precum şi imaginea SCJU Sibiu, cu efecte negative asupra percepţiei publice a populaţiei raportat la serviciile medicale acordate în cadrul SCJU Sibiu;  realizarea şi distribuirea fără acord a unor imagini/fotografii care au adus atingere demnităţii umane; încălcarea confidenţialităţii actului medical şi a confidenţialităţii privind secretul profesional”, se arată în comunicatul Spitalului Judeţean.
 
Sursa citată menţionează că nu există corelaţie între modul de lucru din ATI şi cele relatate în mass-media. 
 
"Ţinând cont de toate aspectele menţionate, considerăm că afirmaţiile părtinitoare, bazate exclusiv pe percepţia şi concluziile personale ale fostei angajate a spitalului şi difuzate prin mass-media fără o verificare temeinică, au condus la denigrarea mai multor persoane precum şi la denigrarea instituţiei. Având în vedre protocoalele existente, cele specifice şi aplicabile secţiei ATI, precum şi protocoalele specifice şi aplicabile tuturor secţiilor SCJUS, considerăm că nu există o corelaţie între modul de lucru real din ATI şi cele relatate în articolul de presă;
Consiliul etic al spitalului consideră că ar fi utilă cunoaşterea identităţii reclamantului pentru ca acesta să răspundă personal pentru multiplele şi gravele acuzaţii pe care le aduce corpului medical”, transmite sursa citată. 
 
Consiliul etic al unităţii medicale a formulat mai multe propuneri cu caracter preventiv: protocoalele şi ghidurile specifice secţiei de terapie intensivă; propunerile de instituire şi modificare a terapiei, care vor fi raportate şi aprobate întotdeauna de către medicul specialist sau primar ierarhic superior; confidenţialitatea informaţiilor privind starea pacientului, rezultatul investigaţiilor, diagnosticul, tratamentul etc. faptul că pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală fără consimţământul său, cu excepţia cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului şi evitării suspectării unei culpe medicale; modalităţile de sesizare internă a eventualelor nereguli, atât de către personal, cât şi de către pacienţi şi aparţinători.
 
De asemenea, comisia a mai constatat necesitatea instalării camerelor de luat de vedere în cadrul secţiei ATI.
 
Totodată, în situaţia în care va fi dezvăluită identitatea reclamantului va fi solicitată retragerea sau anularea avizului de liberă practică al acestuia. 
 
"Subliniem din nou că relatările agresive şi exagerările de orice fel cu privire la activitatea secţiei ATI- Covid a spitalului cauzează importante prejudicii de încredere raportat la serviciile medicale şi transmitem populaţiei că SCJU Sibiu face toate eforturile pentru ca toţi pacienţii să fie trataţi corespunzător.  Am pus şi vom pune permanent pacientul în centru preocupărilor noastre  şi, în pofida tuturor provocărilor, vom continua să respectăm misiunea noastră: menţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei. Am respectat şi vom respecta mereu dreptul la informare, libertatea presei şi libertatea de exprimare dar subliniem că acestea nu sunt un contract în alb pentru defăimare şi calomniere iar ele înseamnă, totodată,  datoria de a-i asculta şi pe ceilalţi. Suntem încrezători că, în urma anchetelor desfăşurate de către organele abilitate, adevărul va ieşi la iveală”, se arată în finalul comunicatului Spitalului Judeţean Sibiu.
 
Spitalul Judeţean Sibiu este vizat de mai multe anchete, după ce un fost angajat a reclamat că pacienţii din Secţia ATI Covid sunt sedaţi şi legaţi de pat, iar în starea gravă în care se află, acest lucru le aduce decesul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.