Sibiu, Bacău, Iaşi şi Cluj sunt judeţele cu cea mai mare rată de promovare la bacalaureat, respectiv peste 83 la sută, potrivit ministrului Educaţiei, Liviu Pop.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
La această sesiune a bacalaureatului s-au înscris 135.513 de elevi şi au fost prezenţi 128.503. Dintre aceştia, 91.754, adică 71,4 la sută, au promovat examenul.
Un număr de 97 de absolvenţi au obţinut media 10 la bacalaureat, la nivel naţional.
Rezultatele la examenul de bacalaureat au fost publicate după ora 12.00 pe site-ul https://bacalaureat.edu.ro, iar între orele 16.00 şi 20.00 candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţii la centrele de examen unde au susţinut probele. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 10 iulie.
Anul trecut, înainte de contestaţii au existat 56 de medii de 10 la prima sesiune a examenului de bacalaureat, iar rata de promovare a fost de 66,7 la sută înainte de depunerea contestaţiilor şi de 68,1 la sută, după soluţionarea acestora.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.