Slujba Sfintei Liturghii în limba slavonă a fost oficiată duminică la Ansamblul Mitropolitan din Iaşi, în prezenţa a numeroşi refugiaţi din Ucraina. Slujba a fost săvârşită de preotul Vladislav Nedelcu, născut în Republica Moldova şi vorbitor de limbă rusă, slujitor la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Iaşi, împreună cu un preot ucrainean refugiat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Totodată, în cadrul Sfintei Liturghii din prima duminică din Postul Sfintelor Paşti, mulţi dintre cei prezenţi, majoritatea femei şi copii ucraineni, s-au împărtăşit cu Sfintele Daruri.

La finalul slujbei, preotul din Ucraina a mulţumit, în numele întregii comunităţi de refugiaţi aflaţi în ţara noastră, pentru ospitalitatea şi dragostea pe care poporul român le arată în această perioadă conaţionalilor săi nevoiţi să-şi părăsească ţara.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„Lăcrimăm şi suntem copleşiţi când vedem braţele deschise ale voastre, ale poporului român. Când vedem dragostea aceasta ne simţim ceva mai bine, ne simţim acasă, mai ales că am putut astăzi sluji lui Dumnezeu, ne-am putut închina şi împărtăşi cu Sfintele Daruri. Mulţumim din suflet părintelui Mitropolit Teofan pentru că ne-a primit şi ne-a omenit. Nu avem cuvinte să exprimăm recunoştinţa pentru pacea şi liniştea pe care le regăsim aici”, a afirmat preotul ucrainean.

Părintele Vladislav Nedelcu din Iaşi a afirmat că a petrecut sâmbătă opt ore la Vama Sculeni pentru a-i întâmpina pe refugiaţii din Ucraina.

„Au fost momente în care am simţit stările de frică, de durere, de tristeţe ale celor care intrau în ţara noastră fugind din calea războiului. Oamenii care intrau la noi în ţară aveau însă tăria şi credinţa puternică a faptului că Dumnezeu nu-i părăseşte, deşi durerea lor e foarte mare. Şi-au pierdut casele, rudele. Ieri, am văzut cu ochii mei, în vamă, maşini purtând semnele războiului, urme de gloanţe, de schije de la bombele care au explodat în preajma lor. Pe unele maşini scria mare «deti», ceea ce înseamnă copii, pentru a nu se trage cu gloanţe asupra lor. Mulţi dintre cei care intrau în ţară tremurau efectiv. Pacea pe care o găsesc aici la noi şi dragostea cu care, iată, românii îi primesc, le mai alină această suferinţă. Împlinim astfel o mare poruncă dumnezeiască, aceea a iubirii aproapelui. Oamenii aceştia nu au unde unde să-şi plece capul ca să se odihnească, iar noi, ajutându-i pe aceşti fraţi ai noştri, arătăm de fapt că îl iubim pe Dumnezeu”, a spus preotul Vladislav Nedelcu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.