Senatul a adoptat luni ordonanţat de urgenţă209/2020 care stabileşte modul de acordare a concediilor şi indemnizaţiilor medicale pentru persoanele care s-au aflat în carantină şi izolare, şi o altă ordonanţă de urgenţă nr. 211/2020, prin care este prelungită până la 30 iunie a.c.bacordarea indemnizaţiei pentru timpul redus de muncă al salariaţilor şi a indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru angajaţi în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Senatul a votat proiectului pentru aprobarea celor două ordonanţe de urgenţă în calitate de prim for sesizat.

Astfel este vorba despre proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.211/2020 privind prelungirea aplicării unor măsuri de protecţie socială adoptate în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă.

Această OUG prevede că „persoanele asigurate, pentru care a fost instituită măsura izolării la domiciliu sau într-un un loc declarat, beneficiază de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în baza certificatelor de concediu medical, acordate de către medicul de familie ca urmare a documentelor eliberate de către direcţiile de sănătate publică, şi peste termenul de 30 de zile de la data intrării în vigoare a OUG 180/2020, având în vedere volumul de activitate al acestor instituţii”.

Proiectul mai prevede reducerea la maximum 10% a procentului de 50% reglementat în OUG 180/2020 în cazul nerespectării culpabile de către medicul de familie a oricăreia dintre obligaţiile contractuale, procent care se va aplica gradual, în funcţie de numărul de abateri.

Celălalt proiect aprobă ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.209/2020 privind modificarea art.IV alin.(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.180/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale şi pentru reglementarea unor măsuri în domeniul sănătăţii cauzate de evoluţia răspândirii infecţiilor determinate de virusul SARS-CoV-2.

Astfel, această OUG prelungeşte până pe data de 30 iunie a acestui an acordarea indemnizaţiei pentru timpul redus de muncă al salariaţilor şi a indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru angajaţi.

Cele două proiecte de lege de aprobare a celor două OUG au fost votate de Senat ca prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.