Şeful Serviciului Rutier Maramureş a fost reţinut de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru 24 de ore, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, el fiind acuzat că ar fi şters din aplicaţia informatică a poliţiei datele referitoare la suspendarea permisului pentru 150 de zile pentru un şofer. IPJ Maramureş precizează că, în conformitate cu Statutul poliţistului, se vor emite acte de punere la dispoziţie sau suspendare a poliţistului. De asemenea, începând cu data de 12 august 2024, poliţistului îi încetează împuternicirea ca şef în cadrul Serviciului Rutier Maramureş.
DNA a anunţat, marţi, începerea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Gheorghe Dumitru Goth, comisar şef de poliţie şi împuternicit şef al Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 infracţiuni) şi fals intelectual.
De asemenea, în acest dosar mai este cercetată o persoană, fără calitate specială, pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în formă continuată.
”În data de 11 mai 2024, suspectul Goth Gheorghe Dumitru, în calitatea menţionată anterior, ar fi şters din aplicaţia informatică a poliţiei în care erau introduse menţiunile referitoare la sancţiunile aplicate titularilor permiselor de conducere, datele referitoare la suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 150 zile, pentru suspectul persoană fizică şi ar fi determinat pe un subordonat din cadrul aceluiaşi serviciu, să facă menţiuni în aceeaşi aplicaţie informatică din care să rezulte că dreptul de a conduce vehicule al suspectului respectiv era valabil, în ciuda faptului că, începând cu data de 26 aprilie 2024, dreptul de a conduce vehicule al acestuia era suspendat pe o durată de 150 zile în baza unei decizii a instanţei”, au afirmat procurorii DNA.
Ei au menţionat că în acest mod, ”s-ar fi anulat, practic, posibilitatea de constatare de către poliţiştii rutieri care l-ar fi verificat în trafic pe suspect, a faptului că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule şi implicit a faptului că a comis o infracţiune”.
De asemenea, anchetatorii au stabilit că în zilele de 28 mai 2024 şi 06 iunie 2024, persoana respectivă ar fi condus pe drumurile publice autoturismul personal deşi avea dreptul de a conduce suspendat, pe o durată de 150 zile, începând cu data de 26 aprilie 2024.
”La data de 20 aprilie 2024, Gheorghe Dumitru Goth ar fi dispus restituirea permisului de conducere către un conducător auto, în ciuda faptului că acesta, prin neacordarea priorităţii de trecere, ar fi comis un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, iar obligaţia legală a suspectului Goth Gheorghe Dumitru ar fi fost să dispună suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule, pe o perioadă de 180 zile”, a mai precizat sursa citată.
Procurorii au menţionat că în această cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Ca reacţie I.P.J. Maramureş a anunţat că are ca deziderat ”funcţionarea sistemului doar cu poliţişti integri, profesionişti şi se delimitează ferm de orice comportamente sau acţiuni necorespunzătoare, care aduc atingere valorilor acesteia şi nu sunt în concordanţă cu legea şi vom susţine toate activităţile specifice procedurilor penale pentru deservirea intereselor justiţiei”.
”Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş respectă aplicarea prevederilor Codului de Etică şi Deontologie al poliţistului şi tuturor actelor normative în vigoare, iar la nivelul instituţiei noastre nu sunt tolerate comportamente sau acţiuni necorespunzătoare, sens în care, în cazul depistării unor astfel de încălcări ale legii se dispun măsuri conform competenţelor, în spectrul disciplinar, contravenţional sau penal.Raportat la măsurile dispuse de organele judiciare, potrivit Legii nr. 360 din 2002 privind Statutul poliţistului, se vor emite acte de punere la dispoziţie sau suspendare a poliţistului. Facem cunoscut faptul că, începând cu data de 12 august 2024, poliţistului îi încetează împuternicirea ca şef în cadrul Serviciului Rutier Maramureş”, transmite instituţia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.