Şeful Poliţiei Române anunţă că au fost întocmite 19 dosare penale privind infracţiuni de zădărnicirea combaterii bolilor, pe numele unor persoane care, după ce au venit din zone de risc, nu au respectat măsurile de izolare la domiciliu. Cele mai multe dosare au fost întocmite în judeţele Alba şi Prahova. El a precizat că au fost depistate persoane care au declarat fals că nu au venit din zone de carantină sau care nu au ajuns la domiciliul declarat pentru a se autoizola. Peste 40.000 de persoane care au venit din Italia au tranzitat punctele de trecere a frontierei, în ultimele săptămâni, iar aproximativ 2.500 de cetăţeni chinezi au intrat în ţară din China şi zonele administrative ale acestei ţări, anunţă oficialii Poliţiei de Frontieră. De asmenea, Ministerul Afacerilor Interne a anunţat măsuri pentru evitarea aglomerărilor la ghişeele unor direcţii precum cea de înmatriculări auto şi de eliberare a paşapoartelor. Oficialii MAI recomandă autorităţilor locale să dispună măsuri astfel încât să fie evitate aglomeraţiile la ghişeele serviciilor de eliberare a documentelor de identitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Chestorul Liviu Vasilescu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că poliţiştii au întocmit 19 dosare penale, în care sunt cercetate 26 de persoane pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Cele mai multe dosare penale, respectiv şapte, au fost întocmite în judeţul Prahova, patru dosare în judeţul Alba, trei în Olt şi câte unu în judeţele Neamţ, Sălaj şi Vaslui.
 
El a spus că în comunităţile în care există cetăţeni care sunt cunoscuţi că îşi desfăşoară activităţi în Italia au demarat campanii de informare şi de verificare.
 
Vasilescu a afirmat că şi la Hunedoara două persoane au declarat sosesc din Italia dintr-o zonă neafectată de risc epidemiologic, iar în urma verificărilor s-a constatat că vin din zone de carantină. Alte două astfel de cazuri s-au constatat la Călăraşi, iar în judeţul Suceava o persoană care a intrat în ţară şi a declarat că se va autoizola nu a ajuns la domiciliu, ci a fost găsit la domiciliul socrului. În toate aceste cazuri, poliţiştii i-au anunţat pe specialiştii Direcţiilor de Sănătate Publică.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.