Comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, afirmă că, spre deosebire de alte oraşe europene, care trimit la groapa de gunoi doar 20% dintre deşeurile generate, restul fiind sortat şi dus către reciclare, Bucureştiul trimite aproximativ 90% din gunoiul produs, cauza fiind faptul că în Capitală deşeurile nu sunt sortate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Oricum am încerca noi să privim, din orice unghi, perspectiva e aceeaşi: noi nu avem o trasabilitate a deşeurilor, o dată, şi tot ce înseamnă infrastructură care să ne ajute să avem această trasabilitate şi să putem să anticipăm ce se întâmplă cu deşeurile noastre, pentru că azi s-a închis depozitul x, ieri a fost închisă rampa nu ştiu care sau instalaţia de sortare nu ştiu care şi, în felul ăsta, cumva, noi, indiferent cum încercăm să o dregem - că asta fac, pe româneşte, ai noştri - ieşim pe minus. De ce? Că nu avem sortatori suficienţi. De ce avem nevoie de foarte mulţi sortatori de deşeuri sau de capacităţi mari? Pentru că nu sortăm de la populaţie. Dacă nu sortăm de la populaţie şi ducem otova gunoiul pe staţiile de sortare, nu au capacitatea aceste staţii, otova va merge acest gunoi şi spre groapa de gunoi”, a afirmat Octavian Berceanu, marţi seară, la Digi 24. 
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
El a precizat că, spre deosebire de alte oraşe europene care trimit la groapa de gunoi 20% dintre deşeurile generate, restul fiind reciclat, Bucureştiul trimite la groapa de gunoi aproximativ 90%, iar în acest context devine o problemă locul în care se depozitează aceste deşeuri.
 
Octavian Berceanu a arătat că este nevoie de o schimbare a strategiei privind gestionarea deşeurilor din Capitală. 
 
Şeful Gărzii Naţionale de Mediu a afirmat că va avea discuţii cu primarii sectoarelor, dar şi cu prefectul Capitalei pe tema deşeurilor.
 
Berceanu a declarat a constatat că în Sectorul 1 al Capitalei "maldăre, metri cubi" de deşeuri din construcţii sau birotică sunt lăsate lângă stâlpi pe stradă.
 
"Am întrebat salubristul, de data asta, ce se întâmplă? Salubristul a răspuns în felul următor: avem 37.000 de companii, firme, care funcţionează, active, în Sectorul 1, 5.000 au contracte cu noi, 32.000 aruncă unde pot”, a mai afirmat şeful Gărzii de Mediu. 
 
El consideră că de vină pentru această situaţie sunt "deopotrivă salubristul şi Primăria".
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.