Guvernul a adoptat, vineri, o Hotărâre care vizează reabilitarea şi modernizarea sediului Ministerului Afacerilor Interne din Piaţa Revoluţiei nr. 1A Bucureşti. Valoarea totală a proiectului depăşeşte 322 de milioane de lei, iar durata acestuia este de 48 de luni.
Guvernul a adoptat, vineri, Hotărârea privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea şi modernizarea sediului Ministerului Afacerilor Interne.
”În urma auditului energetic efectuat asupra imobilului, construit în anul 1940, a reieşit necesitatea renovării prin termoizolare şi etanşare, ceea ce va conduce la reducerea consumului de energie şi asigurarea unui confort sporit pentru personalul MAI”, a transmis MAI, îrintr-un comunicat de presă.
Potrivit documentului, se are în vedere reabilitarea termică a imobilului prin termosistem pe interior a faţadelor cu valoare istorică şi pe exterior a faţadelor din curţile interioare.
De asemenea, vor fi adăugate echipamente pentru surse de energie regenerabilă şi vor fi modernizate sistemele de instalaţii pentru a eficientiza consumul de energie.
În plus, vor fi realizate lucrări de consolidare ale structurii de rezistenţă a imobilului, de modernizare a spaţiilor, recondiţionare a unor finisaje interioare ale pereţilor şi pardoselilor, înlocuire de finisaje ale pardoselilor, pereţilor şi tavanelor, înlocuire tâmplării interioare (uşi şi ferestre).
Valoarea totală a investiţiei este estimată la suma de 322.147 mii lei, fondurile urmând să fie alocate prin Programul Operaţional POR/2017 – Axa prioritară 3, precum şi de la bugetul de stat, prin bugetul MAI, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie. Durata de realizare a investiţiei este de 48 de luni.
”În cadrul eforturilor de la nivelul Uniunii Europene în materie de schimbări climatice şi energie, România s-a angajat prin Programul Naţional de Reformă să obţină o reducere de 19% a consumului primar de energie până în 2020 prin îmbunătăţirea eficienţei energetice. O contribuţie semnificativă la atingerea acestui obiectiv o va avea renovarea imobilelor având în vedere că sectorul clădirilor este responsabil de 40% din consumul total de energie”, au mai transmis reprezentanţii MAI.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.