Mulţi sportivi au ieşit în evidenţă la Jocurile Olimpice de la Paris, capturând interesul şi admiraţia fanilor din întreaga lume. Simone Biles şi Noah Lyles din SUA, Leon Marchand şi Antoine Dupont din Franţa şi Novak Djokovici din Serbia au fost doar câţiva dintre aceştia.
Iată câteva staruri care au strălucit la Paris:
Simone Biles
Biles s-a dovedit a fi o atracţie la fel de populară ca Turnul Eiffel, strălucitoarea jucătoare de 1,42 m revenind cu mare succes la Jocurile Olimpice după trauma de la Tokyo.
În Japonia, ea a fost nevoită să se retragă din cea mai mare parte a Jocurilor din cauza unui blocaj mental debilitant cunoscut sub numele de „twisties”. Trei ani mai târziu, urmărită de o sală plină de spectatori la Bercy Arena, printre care soţul ei, jucătorul NFL Jonathan Owens, Tom Cruise şi Lady Gaga, Biles a reluat drumul spre aur început la Rio 2016.
Sportiva în vârstă de 27 de ani a depăşit-o pe Rebeca Andrade pentru râvnita coroană la individual compus. Aceasta a fost completată de titluri cu echipa SUA şi la sărituri.
Poticnelile din ultima zi, când oboseala - atât mentală, cât şi fizică - a pus stăpânire pe ea, au lăsat-o cu argint la sol, după Andrade. Într-un semn al clasei sale, ea s-a înclinat în faţa braziliencei pe podium.
Leon Marchand
O nouă stea s-a născut în bazinul din Paris, Leon Marchand entuziasmând sălile pline la Arena La Defense printr-o performanţă care nu s-a mai văzut de pe vremea lui Michael Phelps.
În vârstă de 22 de ani, Marchand a câştigat categoric toate cele patru probe individuale la care a participat - 200 m fluture, 200 m bras, 200 m mixt şi 400 m mixt.
Acest succes l-a propulsat în elita înotătorilor, fiind primul înotător de sex masculin care reuşeşte acest lucru la o singură ediţie a JO, după legenda americană în 2008.
Marchand a spus că „acesta este doar începutul”, el având deja în vedere Los Angeles-ul în 2028.
Noah Lyles
Lyles a ajuns la Paris anunţând că vrea să îşi consolideze reputaţia de moştenitor de drept al lui Usain Bolt. Americanul a câştigat o cursă de 100 de metri care va rămâne mult timp în memorie, devansându-l pe Kishane Thompson din Jamaica cu cinci miimi de secundă.
Dar la 200 de metri a părut că nu mai este în formă, Letsile Tebogo câştigând categoric şi refuzându-i dubla la sprint, după care a dezvăluit că a fost testat pozitiv la Covid.
Prin urmare, el a fost lăsat deoparte în timp ce americanii au eşuat şi au fost descalificaţi în ştafeta de 4x100 m.
Antoine Dupont
Pauză pe un Stade de France plin, iar Fiji, dublă campioană olimpică, părea să deţină controlul asupra gazdelor în finala de rugby. A intrat Antoine Dupont.
Dupont începuse pe bancă pentru a putea avea un impact maxim cu picioarele odihnite în acest sport de mare viteză.
Impactul a fost imediat. Profitând de o minge pierdută la lovitura de începere din repriza a doua, el a alergat pe flanc, depăşindu-l pe legendarul jucător din Fiji Jerry Tuwai, şi a trimis mingea către Aaron Grandidier-Nkanang pentru un eseu simplu.
Dupont a punctat apoi două eseuri pe cont propriu pentru a aduce aurul acasă cu 28-7, într-o atmosferă febrilă pe care chiar şi comentatorii experimentaţi au spus că nu au mai trăit-o niciodată la un meci de rugby.
Novak Djokovici
La vârsta de 37 de ani, Novak Djokovici a câştigat în sfârşit o medalie olimpică de aur, pe lângă cele 24 de titluri de Grand Slam.
Sârbul l-a învins pe Carlos Alcaraz, cu 16 ani mai tânăr decât el, într-o finală memorabilă la Roland Garros, unde a fost deja încoronat de trei ori campion al French Open.
Djokovici şi-a îndeplinit visul pe calea cea mai grea - fiind nevoit să-l învingă pe rivalul de-o viaţă Rafael Nadal în turul al doilea, la cea de-a 60-a întâlnire a celor doi.
El a depăşit apoi acutizarea unei accidentări la genunchi care a necesitat o intervenţie chirurgicală în iunie în timpul victoriei sale din sferturile de finală împotriva lui Stefanos Tsitsipas.
Djokovici a declarat că doreşte să-şi apere titlul la Jocurile Olimpice din 2028 de la Los Angeles, când va avea 41 de ani.
„Îmi place impulsul, în fiecare zi, în fiecare săptămână de a-mi antrena corpul, de a-mi perfecţiona jocul, de a mă îmbunătăţi încă la această vârstă”, a spus el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.