Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare a transmis o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, premierului Marcel Ciolacu şi ministrului Agriculturii, Florin Barbu, prin care solicită ca la reuniunea Consiliului UE pe teme de agricultură şi pescuit să susţină unele măsuri privind transportul de cereale din Ucraina, pe teritoriul Uniunii Europene.
”Având în vedere reuniunea Consiliului Uniunii Europene (Agricultură şi Pescuit) din 23 ianuarie 2024 (10.00), unde conform ordinii de zi se discută despre aspecte legate de comerţ în domeniul agriculturii şi propunerea de derogare în 2024 de la standardele 7 şi 8 privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare vă solicită să întreprindeţi toate demersurile posibile pentru a convinge Comisia Europeană şi statele membre să susţină atât declarativ cât şi oficial prin vot concretizarea celor 2 puncte prezentate anterior, prevăzute în procesul verbal al întâlnirii MADR din 15.01.2024, la punctele 2 şi 3 în cadrul respectivei şedinţe, astfel: Acordarea derogării în 2024 de la standardele 7 şi 8 privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC) în condiţii cel puţin similare anului 2023; Adoptarea soluţiei UE privind asigurarea supravieţuirii fermierilor europeni, înainte de publicarea propunerii Comisiei de reînnoire a măsurilor de comerţ pentru produsele agricole din Ucraina”, se precizează în scrisoarea transmisă, duminică, de Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare către preşedintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Agricultorii solicită să fie luate următoarele măsuri:
- Crearea şi implementarea, până la 30 aprilie, a unui sistem european care să asigure că destinaţiile pentru toate transporturile de produse agricole ucrainene sunt identificate înainte de intrarea în UE (prin tranzit, import normal şi/sau special/temporar), cântărite la intrare şi ieşire, introduse în sistem, unde să fie disponibile în mod transparent oricând, pentru orice persoană interesată pentru a garanta că produsele ucrainene ajung la respectivele destinaţii şi nu rămân pe traseu sau sunt deturnate faţă de traseul/destinaţia iniţială, chiar şi parţial ca şi cantitate.
- Introducerea pragurilor de import (normal şi situaţii speciale de importuri temporare, specifice târgurilor, expoziţiilor) pentru orice marfă agricolă supusă comerţului, bazate pe media anuală sau trimestrială pentru anii combinaţi 2021 şi 2022. Orice produse importate peste acest prag ar trebui să fie exportate în afara UE şi, prin urmare, aprobate doar pentru tranzit pe teritoriul UE însoţite de sigilii electronice, urmărite în timp real prin GPS, fără abateri de traseu sau opriri nejustificate.
- Alertarea autorităţilor europene şi activarea automată a clauzei de salvgardare la nivel naţional în cazul constatării de încălcări ale legislaţiei aplicabile de către proprietarii şi transportatorii de produse agricole de pe teritoriul oricărui stat membru.
”Stimaţi domni, vă solicităm ca împreună să întreprindeţi toate demersurile posibile, să insistaţi şi vă asumaţi răspunderea comună în discuţii cu doamna preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, domnul vicepreşedinte Valdis Dombrovskis, domnul comisar pentru Agricultură Janusz Wojciechowski şi miniştrii Agriculturii din statele membre pentru rezolvarea principalelor două probleme majore inclusiv pentru care se protestează şi anunţarea publică a rezultatelor până pe 24.01.2024. Precizăm că adrese similare au fost transmise către toate autorităţile române şi europene pentru a lua măsurile necesare şi a preveni ceea ce se va întâmpla dacă aceste două probleme majore nu vor fi rezolvate până la data de 24.01.2024 nemaiputând veni cu scuza că nu au ştiut”, se mai arată în scrisoare.
Agricultorii menţionează în final că, în caz contrar, ”toţi trei ar trebui să vă asumaţi şi suportaţi consecinţele intensificării protestelor din România şi din celelalte state membre, care vor creşte mult mai repede decât se aşteaptă oricine şi că următorul pas este ca fermierii nemulţumiţi din majoritatea statelor membre UE să se deplaseze şi blocheze activitatea” în Bruxelles.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.