Ministerul Afacerilor Interne anunţă declanşarea cercetării prealabile faţă de şapte angajaţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, dintre care trei cu funcţii de conducere şi patru aflaţi în funcţii de execuţie, pentru neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv neasigurarea îndeplinirii şi respectării normelor igienico – sanitare. Măsura a fost luată în urma unor verificări făcute de Corpul de Control al ministrului de Interne în condiţiile în care aproape 150 de studenţi au avut nevoie de îngrijiri medicale, peste 60 dintre aceştia ajungând la spital după ce au mâncat la cantina instituţiei. Controalele au arătat că mâncarea a fost infestată inclusiv prin intermediul insectelor, iar normele igienico-sanitare au fost încălcate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Ministerul Afacerilor Interne anunţă, vineri, finalizarea raportului în urma verificărilor făcute de Corpul de Control al ministrului la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, după ce, luna trecută, aproape 150 de studenţi ai acestei unităţi au acuzat simptome digestive ca urmare  a faptului că au mâncat la cantina unităţii.
Controale au scos la iveală nereguli privind activitatea cantinei. 
„Cauzele posibile pentru apariţia evenimentului epidemiologic, potrivit specialiştilor în sănătate publică, sunt: contaminarea unor alimente prin vectori (insecte), prin contactul direct al unui aliment preparat termic cu unul nepreparat termic, derularea altor activităţi decât cele de servire a mesei în sălile de masă, păstrarea alimentelor la temperatura camerei pentru o perioadă mare de timp, neaplicarea şi nerespectarea normelor de protecţie igienico-sanitară în unităţile de servire a mesei. Ofiţerii Corpului de Control au reţinut faptul că activitatea din blocul alimentar s-a desfăşurat concomitent cu lucrările de reabilitare şi modernizare începute în anul 2022, iar în sălile de mese s-au derulat cursuri şi alte activităţi administrative, aceste aspecte fiind de natură să afecteze siguranţa igienico-sanitară a obiectivului. S-a stabilit, totodată, că personalul cu atribuţii în acest sens nu a urmărit starea de sănătate a persoanelor ce îşi desfăşoară activitatea în blocul alimentar”, sunt concluziile Copului de Control al ministrului de Interne.
Verificările au arătat de asemenea că incidentul în care au fost implicaţi zeci de studenţi care s-au îmbolnăvit „nu a fost raportat corespunzător, pe cale ierarhică, în conformitate cu actele normative incidente”, iar activitatea personalului de serviciu a fost realizată necorespunzător. 
„Conducerea unităţii a manifestat lipsă de interes în privinţa organizării şi aplicării sistemului de control intern managerial”; este una dintre concluziile verificărilor.
În urma controalelor, s-au dispus măsuri privind răspunderea disciplinară şi măsuri de remediere a neregulilor. 
 Astfel, MAI anunţă declanşarea cercetării prealabile faţă de trei persoane care au deţinut sau deţin funcţii de conducere în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi faţă de patru persoane cu funcţii de execuţie, pentru neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv neasigurarea îndeplinirii şi respectării normelor igienico - sanitare pentru desfăşurarea activităţilor la nivelul unităţii şi manifestarea de lipsă de interes în privinţa exercitării sistemului de control intern managerial, precum şi nerespectarea procedurilor de raportare pe cale ierarhică a incidentului.
În ceea ce priveşte remedierea neregulilor, Corpul de Control a identificat „necesitatea elaborării şi îmbunătăţirii unor reglementări pe linie de comunicare instituţională, raportare ierarhică, proceduri de lucru şi revizuirea cadrului normativ intern privind circuitul documentaţiei şi activităţile de urmat pentru autorizare/avizare sanitară şi exercitarea controlului în acest domeniu” şi a dispus realizarea demersurilor pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale la nivelul Academiei de Poliţie, revizuirea procedurilor privind avizarea autorizaţiilor sanitare, pentru simplificarea circuitului şi urmărirea finalităţii demersurilor precum şi acţiuni pentru îndeplinirea condiţiilor de funcţionare a cantinei studenţilor, cu respectarea legislaţiei pe linie sanitară.
În noaptea de 14 spre 15 noiembrie 2023 un număr de 63 de studenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” sau ajuns la spital cu simptome digestive după ce au mâncat la cantina instituţiei. Ulterior alţi 80 de studenţi cu aceeaşi simptomatologie au primit tratament medical la nivelul Serviciului Medical Academie, fără să necesite internare.  În urma acestor evenimente ministrul de Interne a dispus verificări ale Corpului de Control la Academia de Poliţie. 
La scurt timp de la aceste evenimente, rectorul Academiei, Claudiu Chindriş, a fost demis iar instituţia a anunţat trecerea la cursuri în format online.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.