Şapte adulţi erau ţinuţi în condiţii improprii, în subsolul unui imobil, în azilul din judeţul Mureş la care premierul Marcel Ciolacu a cerut verificări. Pacienţii au fost transportaţi la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Astăzi, politiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Râciu au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, la subsolul unui imobil, din Bărdeşti, mai multe persoane sunt ţinute în condiţii improprii”, a transimis, joi seară, IPJ Mureş.

Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre 7 adulţi.

”A fost solicitată o ambulanţă, aceştia fiind transportaţi la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. De asemenea, au fost anunţaţi şi reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, pentru luarea măsurilor legale din competenţă”, a mai transmis Poliţia.

Potrivit instituţiei, ”această acţiune are drept scop protejarea vieţii şi sănătăţii, oferirea de ajutor şi sprijin persoanelor vulnerabile, în special celor cu dizabilităţi şi vârstnice, care se află în dificultate, în anumite centre de îngrijire”.

 

În acest caz, a fost sesizată unitatea de Parchet competentă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.